Simona Halep FOTO Instagram Simona Halep
Retrasă din tenisul de performanță în februarie 2025, Simona Halep a devenit imaginea companiei aeriene AnimaWings.
Fosta lideră mondială a semnat un parteneriat cu AnimaWings, o companie aeriană sută la sută românească, ocazie cu care a vizitat și noul Airbus A220-300, sosit recent la București.
„Aleg să susțin România și să investesc timp și imagine într-un brand. Pentru mine contează foarte mult profesionalismul, atenția la detalii și grija autentică față de oameni. Cred că avem nevoie de tot mai multe exemple de companii locale care cresc frumos, cu ambiție și standarde ridicate”, a fost mesajul transmis de Simona Halep.
„Încă nu m-am gândit la ce destinații o să aleg, pentru că am fost cam peste tot în lume. Vreau cât mai multe vacanțe! Acum o să am posibilitatea să merg peste tot în Europa, pentru că îmi plac zborurile scurte. Am zburat mai mult decât am mers cu mașina! Avionul este ca o casă pentru mine. Acum zbor mult mai puțin, dar zbor de plăcere”, a mai declarat Simona Halep, care se pregătește pentru evenimentul de retragere din tenis, la 13 iunie, la Sports Festival de la Cluj-Napoca.