Vladimir Putin – FOTO: captură X/Clash Report
Imaginile difuzate de Kremlin cu Vladimir Putin în timp ce votează online la alegerile pentru Duma de Stat au ajuns rapid pe rețelele sociale. Președintele rus, în vârstă de 73 de ani, apare în fața unui calculator, folosind un mouse cu fir și privind cu atenție monitorul înainte de a-și exprima opțiunea. Rusia organizează în acest weekend primele alegeri parlamentare de la începutul invaziei la scară largă asupra Ucrainei.
În imaginile prezentate de Kremlin, Vladimir Putin stă în biroul său și votează electronic. Liderul rus urmărește cu atenție informațiile de pe monitor și apasă de mai multe ori butonul mouse-ului.
„Nu ai cum să greșești”, spune Putin în timpul procedurii.
Putin casts online vote in Russia’s State Duma elections. https://t.co/petgFVka2R
— Clash Report (@clashreport) September 18, 2026
Putin, în fața calculatorului
Momentul a fost preluat și comentat masiv pe rețelele sociale. Un utilizator a comparat scena cu situația în care părinții încearcă să folosească tehnologia modernă, în timp ce alt comentator a glumit că ar fi „a treia oară în viața lui când folosește un mouse”.
Jurnalistul bulgar Hristo Grozev a remarcat, la rândul său, că pe calculatorul folosit de Putin ar fi fost instalată o versiune de Windows fără licență.
„Sanctions don’t work”. Putin’s voting for himself using an unlicensed Windows. https://t.co/LDKPeQ333i
— Christo Grozev (@christogrozev) September 18, 2026
Alegeri cu opoziție redusă
Votul pentru Duma de Stat se desfășoară timp de trei zile, între 18 și 20 septembrie, iar electorii aleg cei 450 de membri ai camerei inferioare a Parlamentului rus. Este primul scrutin parlamentar organizat după invazia în Ucraina din 2022.
Partidul Rusia Unită, formațiunea care îl susține pe Vladimir Putin, este de așteptat să-și păstreze controlul asupra parlamentului. Actuala legislatură este dominată de partidul prezidențial, care deține peste două treimi dintre mandatele din Duma de Stat.
Opoziția anti-război are o prezență foarte redusă în scrutin. Partidul liberal Yabloko a fost exclus de pe lista națională de partid printr-o decizie a Curții Supreme, iar mai mulți politicieni ai formațiunii au fost condamnați sau au plecat din țară.
Kremlinul folosește scrutinul ca demonstrație de sprijin pentru război
Vladimir Putin a prezentat alegerile drept o demonstrație a unității societății ruse și a sprijinului pentru militarii ruși implicați în războiul din Ucraina. Reuters notează că scrutinul are loc într-un sistem politic puternic controlat, în care principalii adversari ai Kremlinului au fost excluși din competiție.
Votul are loc și în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, inclusiv în regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie. Ucraina și statele occidentale nu recunosc anexarea acestor teritorii de către Rusia.
În acest context, rezultatul scrutinului este considerat previzibil, iar miza pentru Kremlin este legată în principal de participarea la vot și de imaginea de sprijin public pentru politica lui Vladimir Putin și pentru războiul din Ucraina.