Victor Dorobanțu, Thing din „Wednesday“: „Sunt șocat ce se mi întâmplă. Eu nici măcar nu am ieșit din România până la lansarea din LA“

Actorul român care a interpretat celebra „mână“ din serialul-fenomen de la Netflix a dezvăluit ce se întâmplă în culisele celebrei producții și cum s-a schimbat radical viața lui.

În urmă cu un an, magicianul Victor Dorobanțu nici nu bănuia ce
turnură avea să ia viața sa. Abia începuse filmările la serialul „Wednesday“,
turnat în România și, cu toate că lucra cu nume mari de la Hollywood – de la
regizorul Tim Burton și actrița Catherine Zeta Jones, la revelația Jenna Ortega
–  credea că va rămâne „invizibil“.

De două săptămâni de când s-a lansat serialul – care a bătut deja
recorduri ale platformei Netflix – notorietatea lui Victor Dorobanțu a
explodat. Nici lui nu-i vine să creadă, după cum mărturisește, însă, deși aflat
pentru prima dată în viață într-o astfel de ipostază, o gestionează cu brio, cu modestie, naturalețe și bun-simț.

Dacă aș fi vreodată pe
o scenă, aș prefera să cobor lângă oameni și să vorbesc cu ei. Nu-mi plac
chestiile astea pe care, din păcate, le vedem foarte des în România. Artiștii merită
să fie pe un podium, dar, când vorbim de caracterul lor, ar trebui să dea puțin
jos de pe podium și să realizeze că, până la urmă, sunt acolo datorită
oamenilor care îi urmăresc și dacă te uiți în jos către ei, ei nu se mai uită
în sus către tine. Nu aș vrea niciodată să ajung în punctul acela și să-mi
amintiți că am spus asta aici, dacă ajung vreodată acolo
“, a spus el.

În presa străină de specialitate este considerat o revelație, iar
unii critici de film  nu se feresc de
predicții uluitoare, precum un premiu Emmy sau un Glob de Aur.

„Și eu sunt șocat de ce
se întâmplă de aproape două săptămâni, de când s-a lansat serialul. Mă așteptam
la personajul ăsta să pună valoare în poveste, dar nu mă așteptam ca oamenii să
mă asocieze și pe mine, ca actor. Eu am crezut că o să fiu invizibil în media
după ce se lansează serialul, dar, cred că datorită lui Tim Burton, care a dat
niște declarații în care m-a lăudat, a pornit totul. A fost ca un bulgăre care
se transformă în avalanșă
“, a
declarat el la Adevărul Live.

Cum a fost selectat pentru
acest rol, cu ce vedetă de la Hollywood s-a înțeles cel mai bine și cu cine a
rămas prieten, cum s-a născut Thing și câtă muncă a fost necesară pentru a crea
acest personaj, care a fost primul său job, la 15 ani, cum a ajuns magician și
cum e privită această meserie în România, despre toate acestea Victor Dorobanțu
a vorbit la Adevărul Live.

SURSA