Vasile Bănescu, după protestul AUR: „Populism îmbrăcat tricolor care luptă cu fantome ieșite din ceața conspiraționismului“

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat public după protestul AUR din fața Ministerului Sănătății.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române

„O societate în care
cetățeni, nu neapărat turmentați, se încaieră cu autorități care încearcă să le
protejeze viața, în care populismul îmbrăcat tricolor luptă în stradă cu fantome
și fantoșe ieșite din ceața conspiraționismului insomniac, în care alți
cetățeni ce nu se lasă atât de ușor prostiți sunt încleștați în lupte
greco-romane cu Marea Resetare, o societate care ignoră sau tolerează exact ce
o infestează, e una care are imensa șansă să (re)descopere creștinismul sobru,
nu sumbru, blând, nu bolând, urban, nu viran, realist, nu paseist, ortodox, nu
ortodoxist, demofil, nu populist”
, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.

Formațiunea condusă de
George Simion a participat la un protest organizat în fața Ministerului
Sănătății, sugerând că s-ar impune vaccinarea obligatorie printr-un nou
document. Unul dintre protestatari s-a urcat pe clădirea ministerului.

Partidul AUR a transmis mai multe precizări
după participarea la protestul organizat în fața Ministerului Sănătății:

„Alianța pentru Unirea Românilor s-a alăturat astăzi unei acțiuni
civice de protest organizată de reprezentanți ai societății civile. În cadrul
acestei manifestații la care au luat parte membri ai mai multor organizații
civice, precum și oameni simpli, am subliniat că suntem împotriva vaccinării
obligatorii, atât acum, cât și pe viitor. Protestul
din fața Ministerului Sănătății a avut loc ca urmare a îngrijorărilor legitime
exprimate în spațiul public cu privire la Strategia Națională de Vaccinare“.

Unul dintre protestatarii veniți în fața
Ministerului Sănătății pentru a protesta împotriva impunerii obligativității
vaccinării s-a cățărat pe clădire. 

 Protest AUR în fața Ministerului Sănătății împotriva „vaccinării obligatorii” FOTO Inquam Photos

Protest AUR în fața Ministerului Sănătății împotriva „vaccinării obligatorii” FOTO Inquam Photos

Este vorba despre bărbatul cunoscut drept „stegarul dac”, care a
participat de-a lungul anilor la mai multe proteste. Bărbatul a refuzat să
coboare sau să intre în minister, deși angajații i-au deschis geamul.

Liderul AUR, George Simion, a subliniat că nu partidul său organizează protestul, ci de acest lucru s-a ocupat Frăția Ortodoxă, dar și Mihai Târnoveanu, ultimul fiind printre cei care au cerut să intre și la discursul lui Viktor Orban de la Tușnad.

O poziție similară a avut anterior, Claudiu Târziu, cel care a afirmat la Antena 3 că rezonează cu ideile exprimate de protestatari, împotriva unei vaccinări obligatorii, dar nu AUR organizează evenimentul.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a criticat joi, într-o conferinţă de presă, protestul AUR împotriva vaccinării, susţinând că acesta induce „confuzie” şi „iresponsabilitate” în ceea ce priveşte sănătatea copiilor ţării.

SURSA