România a cumpărat în 2025 din China mărfuri în valoare de 9,1 miliarde de euro și a reușit să vândă pe piața chineză produse de numai 715 milioane de euro, astfel încât, pentru fiecare euro obținut din exporturi, economia românească a cheltuit aproape 13 euro pe importuri. Deficitul comercial față de China, ajuns la 8,4 miliarde de euro, generează aproximativ un sfert din întregul deficit comercial cu bunuri al țării în general și adâncește și mai mult dezechilibrele externe și dependența de finanțare a țării în general.
Subtextul fiscal este că taxele aplicate coletelor de mică valoare comandate de pe Temu, Shein sau AliExpress au limitat o parte dintre cumpărăturile individuale și au adus bani la buget, dar în contextul în care peste jumătate din importurile chinezești ale României sunt echipamente electrice, utilaje, calculatoare și alte produse electronice de care depind atât consumatorii, cât și investițiile și industria locală, România nu face decât să se alăture țărilor europene, unde deficitul comercial s-a ridicat anul trecut la aproape 360 de miliarde de euro față de China, iar în prima jumătate din 2026 acesta a crescut cu încă 9%, pe măsură ce producătorii chinezi au trimis către piața europeană tot mai multe mașini, baterii, echipamente electrice, materiale plastice, produse chimice și textile.
Este o diferență de nuanță aici, totuși, între noi și vecinii europeni, pentru că marile economii occidentale pierd o piață pe care au avut timp de decenii vânzări industriale importante, în timp ce România pornește deja de la o bază foarte redusă a exporturilor și întâmpină dificultăți în a transforma chiar și accesul obținut pentru produse agroalimentare într-un flux comercial capabil să modifice balanța.
România importă din China de 12,7 ori mai mult decât exportă
Potrivit unei analize a datelor publicate anul acesta e Institutul Național de Statistică (INS) de către Cursdeguvernare.ro, exporturile românești din China au crescut în 2025 cu 16,2%, de la 7,84 miliarde de euro la 9,1 miliarde de euro. În același interval, exporturile au scăzut ușor, de la 719 milioane la 715 milioane de euro. Aproape întreaga deteriorare a balanței a venit, așadar, din cumpărături suplimentare, nu din prăbușirea unor vânzări românești anterior consistente. China a rămas astfel partenerul față de care România înregistrează cel mai mare deficit bilateral, așa cum am amintit mai sus, în cuantum de 8,4 miliarde de euro. Țara noastră are simultan un deficit bugetar foarte ridicat și un dezechilibru extern persistent, ceea ce înseamnă că statul, companiile și populația cheltuiesc împreună mai mult decât produce și exportă economia. Importurile pot susține investițiile și productivitatea atunci când aduc utilaje și tehnologii care nu se fabrică în țară, dar devin o vulnerabilitate atunci când creșterea lor nu este urmată de capacități productive noi și de exporturi suplimentare. În cazul Chinei, distanța dintre cele două direcții comerciale arată că România a găsit un furnizor indispensabil pentru numeroase industrii, fără să construiască o prezență comparabilă pe piața acestuia, la fel cum e cazul, de altfel, în toată Europa în prezent, chiar dacă în proporții diferite.
Defalcat, cele mai mari trei categorii de mărfuri importate de România din China au fost în 2025 echipamentele electrice, cu o valoare de 1,87 miliarde de euro, mașinile și utilajele, cu 1,6 miliarde de euro, și calculatoarele și produsele electronice, cu 1,57 miliarde, doar acestea, împreună, însumând 5,04 miliarde de euro, respectiv 55% din total. Structura continuă însă cu produse ale industriei construcțiilor metalice de 707 milioane de euro, cauciuc și mase plastice de 383 de milioane, produse chimice de 375 de milioane și alte bunuri industriale de 369 de milioane. Importurile de autovehicule au ajuns la 345 de milioane de euro, urmate de textile, cu 297 de milioane, și produse metalurgice, cu 261 de milioane.
China furnizează panouri fotovoltaice, invertoare, baterii, componente electronice, utilaje, piese, echipamente de telecomunicații și numeroase bunuri intermediare care intră apoi în investiții, în fabrici sau în produsele revândute de companiile românești. Trebuie să ținem cont și că, în structura economiei, nu putem amenda importurile chinezești ca fiind nocive în sens inerent, întrucât, reducerea bruscă a acestora ar putea scumpi investițiile și ar afecta chiar exporturile românești care încorporează piese importate. Și tocmai din acest motiv deficitul este mai greu de corectat decât dacă autoritățile și sectorul privat ar insista pe o politică de consum local, toate pe lângă faptul că utilajele importate din China sunt adesea menite să mărească capacitatea fabricilor din țară și, implicit, a producției locale care poate fi integrată în produse finite vandabile pe alte piețe. Dar combinația dintre creșterea rapidă a importurilor și stagnarea exporturilor directe către China arată, în definitiv, că numeroase unități locale execută segmente ale producției, dar puține companii românești dețin produse finale, mărci, tehnologii și rețele comerciale capabile să intre autonom pe piața chineză.
Situația din Europa, în oglindă cu cea a României. Taxa de 25 de lei a vizat milioane de colete, dar nu a schimbat puternic deficitului comercial
În China, cererea internă slabă, criza prelungită a sectorului imobiliar și investițiile mai prudente ale autorităților locale au redus cererea pentru unele bunuri importate, dar, de partea cealaltă, politica industrială a Beijingului a susținut dezvoltarea lanțurilor interne de valoare, astfel încât companiile chineze au început să producă local bunuri pe care anterior le cumpărau din Europa.
Acesta este și motivul pentru care, de exemplu, dacă aruncâm un ochi pe piața germană, exporturile către China au scăzut cu peste 12% în primul semestru din 2026, la mai puțin de 37 de miliarde de euro, în timp ce importurile au crescut cu 8,9%, la 91,8 miliarde. Deficitul bilateral german a urcat astfel de la aproximativ 40 de miliarde de euro în prima jumătate a lui 2025 la circa 55 de miliarde în aceeași perioadă din 2026. Corinne Abele, expertă pentru Asia de Est în cadrul agenției federale Germany Trade & Invest, a explicat pentru Reuters declinul exporturilor prin „slăbiciunea economiei interne și orientarea tot mai puternică a Chinei către lanțurile valorice proprii”. Practic, pentru Germania, schimbarea înseamnă pierderea unei piețe care în 2021 era a doua destinație pentru exporturile sale și cumpăra bunuri germane de 104 miliarde de euro, în timp ce problema țării noastre este că, după ani de extindere a importurilor, vânzările către China sunt în continuare evaluate la sub un miliard de euro.
Din 1 ianuarie 2026, România aplică o taxă logistică de 25 de lei coletelor extracomunitare cu o valoare mai mică de 150 de euro, categorie dominată de comenzile efectuate pe platforme precum Temu, Shein și AliExpress. În ianuarie, taxa s-a aplicat unui număr de aproximativ 1,95 milioane de colete și a adus încasări de 48,9 milioane de lei, în contextul în care peste 90% dintre trimiteri proveneau din China, potrivit datelor citate de CursDeGuvernare.ro. Măsura a urmărit să recupereze o parte dintre costurile logistice și fiscale produse de fluxul uriaș de pachete ieftine și să reducă avantajul de care beneficiază comercianții din afara Uniunii față de firmele care operează în România, plătesc taxe locale și respectă integral obligațiile europene privind siguranța produselor. Să ținem cont că anul trecut doar, aproximativ 80 de milioane de colete extracomunitare au mers către țara noastră.
Dar pe măsură ce această taxă impusă de autoritățile românești poate să influențeze sau chiar să descurajeze decizia de cumpărare în cazul unui produs foarte ieftin, pentru care 25 de lei reprezintă o parte importantă din preț, poate și să încurajeze, indirect, consolidarea mai multor produse într-o singură comandă sau mutarea logisticii către depozite din alte state membre. Dacă marfa ajunge să fie importată în bloc într-o altă țară a Uniunii și trimisă ulterior către România, intră în circuitul comercial intracomunitar și nu mai apare pentru consumator ca un colet sosit direct din China, deși au aceeași origine. În prezent, Temu lucrează cu depozite în Polonia, Franța și Belgia, dar compania colaborează și cu stocuri regionale în țări ca Germania, Spania, Italia și Țările de Jos, ceea ce face ca anumite produse cu eticheta „depozit local” sau „livrare rapidă” să ajungă în câteva zile și pe piața românească prin intermediul acestei rețele europene.
În plus, de la 1 iulie 2026, Uniunea Europeană a eliminat scutirea de taxe vamale pentru coletele de până la 150 de euro și a introdus o altă taxă vamală de trei euro pentru cpletele mici. Primele date comunicate de autoritățile franceze indicau la sfârșitul lunii august o scădere cu 30–40% a volumului acestor importuri în UE. În final, totuși, chiar dacă volumul comenzilor individuale scade considerabil, efectul asupra balanței comerciale nu va fi proporțional, fiindcă platformele pot înlocui expedierea fiecărui colet din Asia cu importuri angro și livrări din depozite europene, iar marile categorii industriale, dacă ne gândim la echipamente electrice, utilaje, componente, electronice și autovehicule, nu sunt afectate nicidecum de taxa aplicată coletelor mici.
Deficitul Uniunii Europene cu China se apropie din nou de recordurile crizei energetice
În 2025, Uniunea Europeană a exportat în China bunuri de 199,6 miliarde de euro și a importat produse de 559,4 miliarde, înregistrând un deficit de 359,8 miliarde de euro. Față de 2024, importurile au crescut cu 6,4%, în timp ce exporturile au scăzut cu 6,5%, potrivit Eurostat, care arată și că, pe zece ani, exporturile europene către China au avansat cu 37,1%, iar importurile aproape s-au dublat, crescând cu 89%.
Dezechilibrul s-a agravat în 2026 și pe piețele europene, totodată, importurile europene din China ajungând la 154 de miliarde de euro numai în trimestrul al doilea, iar deficitul trimestrial a urcat la 103 miliarde de euro, cel mai ridicat nivel după trimestrul al treilea din 2022. Față de primul trimestru din 2024, când se situa la 66 de miliarde de euro, gaura comercială trimestrială s-a mărit cu 37 de miliarde. În prima jumătate din 2026, importurile de echipamente electrice au crescut cu 6,2 miliarde de euro față de aceeași perioadă din 2025, cele de mașini și componente mecanice cu 4,1 miliarde, iar cele de vehicule și piese cu 5,9 miliarde, potrivit datelor Eurostat din august. La toate acestea se adaugă și faptul că producătorii auto chinezi au depășit în primul semestru din 2026 o cotă de 9% din vânzările de automobile ale Uniunii, cu toate că UE aplică din 2024 taxe compensatorii suplimentare mașinilor electrice fabricate în China, peste tariful vamal obișnuit de 10%, povara cumulată variind, în funcție de producător, între aproximativ 18% și 45%, dar cu toate acestea, creșterea înmatriculărilor și a importurilor de componente arată că taxele nu au oprit extinderea importurilor auto. Astfel, Comisia Europeană încearcă să obțină de la Beijing primele măsuri concrete pentru reducerea dezechilibrului până la începutul lunii octombrie 2026, comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, precizând, potrivit Reuters, că discuțiile vizează creșterea masivă a exporturilor chinezești, barierele întâmpinate de companiile europene pe piața chineză și restricțiile impuse de Beijing exporturilor de materii prime critice, inclusiv pământuri rare și cipuri din generații mai vechi.
Problema este că Europa depinde de China pentru materiale și componente indispensabile tranziției energetice, industriei digitale și sectorului auto, iar Beijingul a demonstrat că poate folosi controlul asupra unor verigi ale lanțurilor de aprovizionare drept instrument de negociere. „Este foarte clar că, dacă nu vom putea demonstra că această cale funcționează, va exista o presiune politică enormă pentru căutarea altor soluții, deoarece situația ar afecta viitorul economiei europene”, a avertizat Šefčovič pe 8 septembrie, potrivit Reuters. Comisarul a recunoscut, în același timp, că un dezechilibru de asemenea amploare nu poate fi rezolvat printr-o singură vizită la Beijing. Practic, atât la nivel european, cât mai ales pe plan local, reechilibrarea relației cu China ar cere ani de investiții, companii capabile să vândă produse finite și o politică industrială europeană suficient de coerentă încât dependența de furnizorii chinezi să nu fie înlocuită cu pierderea competitivității propriilor fabrici. Avansul este deja foarte puternic și contextul geopolitic din prezent face foarte dificilă o canalizare unică a atenției legiuitorilor doar pe componenta comercială.
