Un controversat fost agent secret bulgar a fost asasinat la Sofia

Un fost agent secret bulgar, convertit în om de afaceri după căderea comunismului şi acuzat de fraudă, a fost împuşcat mortal miercuri după ce scăpase în trecut din două tentative de asasinat, au anunţat autorităţile de la Sofia.

agent secret service foto shutterstock

Alexei Petrov, în vârstă de 61 de ani, se afla împreună cu un cunoscut „pe un traseu obişnuit de promenadă” prin zonele înalte ale capitalei Sofia când a fost împuşcat, a declarat presei un responsabil din Ministerul de Interne, care nu a dat alte detalii, în aşteptarea rezultatului anchetei. O femeie aflată alături de el în momentul atacului a fost rănită, scrie Agerpres.

Compania de asigurări Lev Ins, fondată de afaceristul asasinat, a deplâns într-un scurt comunicat „pierderea unui coleg şi a unui prieten”.

Fost agent al contraspionajului bulgar şi al forţelor antiteroriste, apoi consilier în cadrul serviciului pentru combaterea criminalităţii organizate, Alexei Petrov a fost rănit în anul 2002 într-un incident legat de traficul cu droguri, fiind din nou în 2015 ţinta unui atentat din care a scăpat teafăr.

Devenit expert în securitate în universităţi bulgare şi de asemenea preşedinte al Federaţiei bulgare de Karate, cel care a fost supranumit „tractorul” – referire la atitudinea sa inflexibilă – a candidat la alegerile prezidenţiale în anul 2011, dar a obţinut doar 1% din voturi.

Bănuit că s-a aflat la conducerea unui grup infracţional specializat în extorcare de fonduri şi denumit „Octopus” (Caracatiţa), Petrov a fost achitat de justiţie în 2021 şi a reuşit chiar să obţină condamnarea Bulgariei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru lentoarea desfăşurării procesului său.

SURSA