Guvernul condus interimar de Ilie Bolojan s-a reunit vineri, 5 iunie, de la ora 11:00, într-o ședință care ar putea fi ultima înainte de expirarea mandatelor interimare ale mai multor miniștri desemnați de PNL și USR după retragerea PSD de la guvernare.
Pe agenda Executivului figurează aproape 30 de proiecte de hotărâre de guvern, memoranduri și informări, majoritatea vizând chestiuni administrative, investiții publice, patrimoniul statului și domeniul apărării.
Pe 6 iunie expiră interimatele miniștrilor care au preluat portofoliile rămase vacante în urma demisiilor reprezentanților PSD din Guvern.
De asemenea, întregul Executiv interimar mai poate funcționa până la 19 iunie, termen la care se împlinesc 45 de zile de la demiterea Guvernului prin moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR.
Între timp, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru formarea unui nou guvern. Acesta are misiunea de a negocia o majoritate parlamentară și de a obține votul de învestitură în Parlament.
Până la formarea și validarea unui nou cabinet, Guvernul condus interimar de Ilie Bolojan își continuă activitatea, însă cu atribuții limitate, specifice unui executiv aflat în perioada de interimat.
Printre cele mai importante puncte aflate pe agenda ședinței de vineri se numără aprobarea unor contribuții financiare ale României către organisme europene, proiecte privind industria națională de apărare, investiții în infrastructura publică, precum și un memorandum referitor la inițierea consultărilor cu Statele Unite pentru un nou acord de finanțare în cadrul programului Foreign Military Financing.
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 5 iunie 2026
I.PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
1.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea cuantumului și a plății celei de a doua contribuții a României pentru anul financiar 2025, ca urmare a ratificării Acordului privind Curtea unică în materie de brevete
2.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea cuantumului și a plății contribuției României la bugetul Curții Unice în Materie de Brevete pentru anul financiar 2026, precum și pentru achitarea penalităților aferente anului financiar 2025
3.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea plății cotizației pentru anul 2026 ce decurge din calitatea României de membru la Asociația Europeană a Cardurilor de Tineret
4.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea plății cotizației pentru anul 2026 ce decurge din calitatea României de membru în cadrul Fundației Europene pentru Tineret
5.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Bistrița – Năsăud
6.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar ca urmare a reevaluării, a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj
7.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar ca urmare a reevaluării, a unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj
8.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN actualizarea valorilor de inventar și a caracteristicilor tehnice ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman
9.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 345/2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Varianta de ocolire Galați”, precum și modificarea și completarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 345/2022
10.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil situat în comuna Sânpetru, jud. Brașov în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestuia în administrarea Aeroclubului României, instituție publică ce funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și modificarea Anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
11.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru actualizarea valorii de inventar a unui Imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Instituției Prefectului-Județul Sălaj din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
12.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului si în administrarea Ministerului Afacerilor Interne –Unitatea Militară 0391 Brașov (Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov), ca urmare a finalizării unui obiectiv de investiții și a reevaluării
13.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Jandarmi Județean,, General de brigadă Mihail Racoviță” Vaslui (U.M. 0960 Vaslui)
14.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea datelor de identificare și a valorii de inventar a imobilului cu nr. MF 101508, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – U.M. 0520 Timișoara
15.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgență,, Matei Basarab” al Județului Olt
16.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgență,, Anghel Saligny” al Județului Vrancea
17.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și administrarea Instituției Prefectului – Județul Harghita din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
18.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar pentru unele imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne – inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, ca urmare a reevaluării, precum și pentru trecerea unor construcții aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz
19.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Alba, Sibiu, Argeș, Dolj și Bistrița-Năsăud, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
20.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind trecerea unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, situate în județele Constanța, Olt, Buzău, Sălaj, Ilfov, Maramureș și Bihor, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și modificarea anexei nr. 4 Ia Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
21.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, situate în județele Bihor, Cluj, Argeș, Buzău, Iași, Ilfov și municipiul București, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
22.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții,, Reabilitarea prin consolidare, extindere si reconfigurare interioară a sediului administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție, str. Batiștei, nr. 25, sector 2, municipiul București”
23.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară
24.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind transmiterea unui imobil, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu în administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
25.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea numărului mediu maxim de personal pe anul 2026 pentru operatorii economici din industria națională de apărare, care desfășoară activități conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
26.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a bunului imobil, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Educației și Cercetării prin Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Clubul Sportiv Școlar nr. 3 Steaua, instituții aflate în subordinea ministerului, ca urmare a reevaluării acestuia
27.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”
28.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile intrate în proprietatea publică a statului în baza Hotărârii Guvernului nr. 474/2013 privind aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor situate în coridorul de expropriere al lucrării,, Conductă de interconectare a Sistemului național de transport gaze naturale din România cu Sistemul de transport gaze naturale din Republica Moldova pe direcția Iași (România) – Ungheni (Republica Moldova)”, cu modificările și completările ulterioare, darea acestora în administrarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum și modificarea anexei nr. 22 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
29.PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 60/1995 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome „Rasirom”
II.MEMORANDUMURI
1.MEMORANDUM cu tema: Aprobarea transmiterii de către ministrul apărării naționale a unei scrisori către Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intenția României de a iniția consultări în vederea încheierii unui nou acord de împrumut din fondurile suplimentare disponibile în cadrul programului Foreign Military Financing (FMF) direct loans
III.INFORMĂRI
1.INFORMARE privind situația întreprinderilor publice încadrate în categoria celor cu risc ridicat de guvernanță, întocmită în vederea analizării aspectelor relevante privind conformitatea cu principiile de guvernanță corporativă
2.INFORMARE referitoare la demersul de semnare/asumare a unei declarații la nivel înalt privind principiile și valorile guvernării deschise