0 citiri
Tehnologia tuburilor vidate readuce în discuție tunelul transatlantic FOTO:X @DailyLoud
Un tunel submarin transatlantic de 20 de trilioane de dolari, ce ar conecta Statele Unite de Marea Britanie prin cale ferată, este considerat un proiect „cu risc ridicat” de unul dintre cei mai renumiți experți în megaproiecte din lume.
Ideea unui tunel transatlantic nu este nouă, fiind discutată de decenii, dar fără progrese semnificative. Totuși, recentele descoperiri în tehnologia tuburilor vidate au făcut posibilă reevaluarea acestei idei, iar Elon Musk, CEO-ul Tesla și SpaceX, a sugerat că ar putea începe construcția la un cost mult mai mic decât cel estimat.
Tehnologia tuburilor vidate
Diferite propuneri pentru un tunel transatlantic au fost avansate de-a lungul vremii, însă cea mai vehiculată rămâne legătura subacvatică între New York și Londra, o distanță de 3.000 de kilometri.
În teorie, proiectul pare extrem de atractiv. New York și Londra sunt două mari centre financiare și culturale, iar o legătură feroviară rapidă între ele ar aduce beneficii economice și recreaționale semnificative. Totodată, impactul asupra mediului al zborurilor transatlantice s-ar reduce considerabil.
Ideea a revenit recent în imaginația publicului după evoluțiile din domeniul tehnologiei trenurilor vidate. Un zbor între Londra și New York durează în prezent aproximativ opt ore, iar până acum nu era clar dacă trenurile care circulă pe sub ocean ar putea concura cu această viteză.
Progresele în tehnologia tuburilor vidate au indicat că aceste viteze ar putea fi posibile în curând.
Testele efectuate în India pe tehnologia „Hyperloop”, care presupune trimiterea de cabine presurizate prin tuburi vidate, au demonstrat viteze maxime de 1.100 km/h, iar alte tehnologii de tip „Vactrain” ar putea atinge chiar 8.000 km/h. Astfel, călătoria între New York și Londra ar putea dura doar 54 de minute, mult mai rapid decât un zbor comercial.
Totuși, nu toți experții sunt convinși că construirea unui tunel subacvatic de 3.000 de kilometri ar fi atât de simplă.
Ce spun specialiștii
Profesorul Bent Flyvbjerg, economist specializat în megaproiecte la Universitatea din Oxford și autor al cărții How Big Things Get Done, a declarat pentru Newsweek că o atfel de construcție a unui tunel transatlantic ar fi un proiect periculos și consumator de timp: „Există o șansă să vedem proiectul funcționând în timpul vieții noastre, dar este încă doar o șansă, mult sub 100%. Acesta ar fi un proiect cu risc ridicat”.
În ciuda evoluțiilor tehnologiei trenurilor vidate, Flyvbjerg s-a arătat sceptic că viteza trenurilor ar justifica costurile construcției subacvatice, care, potrivit Newsweek, ar putea dura 782 de ani, dacă ar fi construită la aceeași viteză ca Tunelul pe sub Canalul Mânecii, care leagă Franța de Marea Britanie.
„Trenurile ar trebui să se miște foarte repede pentru a fi competitive cu transportul aerian. La viteze nemaivăzute încă pentru trenuri”, a declarat Flyvbjerg.
Flyvbjerg a recomandat, de asemenea, ca factorii de decizie politică să permită sectorului privat să își asume riscurile costurilor de construcție, menționând afirmația lui Musk că ar putea construi tunelul cu doar 20 de miliarde de dolari.
„Factorii de decizie ar trebui să ia serios în considerare posibilitatea de a-i oferi această sarcină, cu condiția ca el să își asume întregul risc al depășirii costurilor.”
Deocamdată, nu există nicio susținere oficială pentru construirea unui tunel transatlantic. Cu un cost extrem de ridicat și un proces de construcție complex, guvernele sunt reticente în a investi într-un proiect atât de riscant și pe termen lung.