Țuica cu schinduc, ginsengul României. Licoarea este preparată doar la mănăstirile seculare de la Ceahlău

Fiecare regiune a României se laudă cu preparate culinare deosebite, lucru atestat locanicilor prin aprecierile primite de la turiști, români și străini. Neamțul are un preparat cu adevărat rar, chiar și prin părțile locului.

Ţuica cu schinduc are o aromă deosebită  FOTO Shutterstock

Ţuica cu schinduc are o aromă deosebită FOTO Shutterstock

Prin România, fiecare regiune se laudă cu preparate
culinare care mai de care mai deosebite, lucru atestat prin aprecierile primite
la târguri și festivaluri gastronomice, ori
de cei ce ajung la pensiuni, pentru un sejur de câteva zile, unde vor ca pe
masă să fie ceva tradițional, de-al locului, nu din cele găsite peste tot.

Dincolo de toate acestea, în ultimii ani, turismul ecumenic
a început să capete amploare, astfel că bucatele oferite la trapeza mănăstirilor,
după un drum lung și participarea la slujbele religioase, au o savoare unică. Și parcă
nicăieri nu-i mai bun un banal borș de fasole, de ciuperci, de verdețuri, de
lobodă, de leurdă, ori un pilaf cu hribi sau niște sarmale de post.

Dar pe la
așezămintele de cult, după clipe de reculegere, obștile monahale mai pun la
dispoziția pelerinilor și alte delicatese, unele cu ceva grade prin ele – fie
un vin vechi sau mai nou, atunci scos de prin pivnițe, care face pe loc
broboane pe pahare de rece ce este, fie o vișinată, afinată, cătinată, cornată,
zmeurată. Sau vreun amestec din toate aceste fructe de pădure, despre al cărui
gust doar cei care au băut pot să-l catalogheze.

Prin Neamț, mai este ceva deosebit în ceea ce privește
licorile făcute meșteșugit la mănăstirile seculare: țuica cu schinduc, pe
care o prepară călugării care trăiesc în cadrul lăcașurilor monahale străjuite
de masivul Ceahlău.

Schinducul este o plantă rară, cu proprietăți miraculoase,
care crește în țară doar în zona Muntelui Sfânt al românilor. Se vehiculează că
a fost adusă cu veacuri în urmă – dar vreo dată certă nu este pomenită – de
către călugări de la Muntele Athos și a fost aclimatizată în ținutul Neamțului,
în arealul Ceahlăului.

„Doar țuica de prună face «casă bună» cu schinducul“

Pe unde crește schinducul o știu cu exactitate puțini
mireni, iar turiștii care se avântă spre crestele muntelui n-au cum s-o
recunoască, deoarece pare o banală plantă. Doar călugării și maicile cunosc
locurile unde dezvoltarea acesteia este propice. „Se spune că schinducul este
ginsengul României“
, spune Florentina Buzenschi, de la Muzeului de Etnografie din Piatra Neamț.

Expertul în etnografie detaliază spunând că schinducul este
o plantă întăritoare, folosită mai ales în perioadele de post sau primăvara,
când omul iese slăbit din iarnă.

Țuica cu schinduc are o culoare spre galben și
un gust aparte, pentru că dispare gustul de prune și capătă un parfum delicat. Aceasta
se face în special în mediile monahale.

Despre cum se prepară, am aflat de la Iosif, un călugăr de
la Mănăstirea Petru Vodă, care-i aflată chiar la poalele Ceahlăului, în comuna
Poiana Teiului. Pare a nu fi mare lucru, dar, ca orice rețetă, are dichisurile
ei pentru a căpăta aroma deosebită care i-a dus vestea.

În țuică trebuie pusă o anumită cantitate de schinduc FOTO Montaniarzi.ro

În țuică trebuie pusă o anumită cantitate de schinduc FOTO Montaniarzi.ro

„Odată ce a fost
culeasă planta, indicat este să fie folosită cât îi încă verde, pentru că dacă se
usucă își mai pierde din proprietăți, din aromă. Trebuie folosită, musai, numai
țuică de prună, curată, nu altceva. Asta pentru că doar țuica de prună face
«casă bună» cu schinducul și iese ce trebuie, nu vreo poșârcă“
, detaliază
Iosif.

Călugărul mai spune că esențial este și alt lucru, de fapt,
un secret. Contează câtă tulpină și rădăcină de schinduc se pun în sticlă sau în
damigeană, în funcție de câți litri de țuică sunt. Apoi se lasă la macerat luni
în șir. Bună este de degustat atunci când țuica pusă limpede, împreună cu planta care crește numai în Ceahlău, a căpătat culoarea
galbenă, ca a gutuii coapte.

„Și mai merge o cinzeacă, două-trei sau mai multe“

Monahul susține că dacă-i ceva de calitate, simți: „Înainte
de masă, la agapele cu mirenii veniți la slubele de la sărbători, hramuri sau
pomeniri, un păhărel de schinduc merge uns. Prima dată nu simți tăria, dar după
vreun minut te iau călduri prin stomac și apoi se îmbujorează fața. Și mai
merge o cinzează, două-trei sau mai multe, după cât poate «duce» fiecare“
.

La prepararea licorii se mai poate folosi și palincă, dar
băutura este mult mai tare. Un loc unde se poate degusta aceasta este chiar pe
Ceahlău, pe creasta muntelui, la cabana Dochia. De ani, palinca cu schinduc a
devenit o „carte de vizită“ a refugiului montan, fiind extrem de apreciată de
turiști după urcușul greu pe potecile alpine.

Însă trebuie savurată cu
precauție, pentru că mai multe pahare nu fac decât să îndemne la somn sau
„toarnă plumb“ în bocanci și-nmoaie picioarele.

Licoarea mai poate fi găsită şi la pensiuni FOTO Pensiunea Vânătorul Durău

Licoarea mai poate fi găsită şi la pensiuni FOTO Pensiunea Vânătorul Durău

Alte locuri pe unde poate fi
găsită este la pensiunile și restaurantele de la poalele masivului, cele din
stațiunea Durău. Iar pe site-ul montaniarzi.ro sunt câteva comentarii edificatoare:
„Excelentă… Numai cine nu a fost prin pensiunile Ceahlăului nu știe de
magnifica țuică de prune cu schinduc“. „Țuica cu schinduc este o băutură foarte
interesantă și este în pensiuni și restaurante din stațiunea Durău; nu e expusă
la bar, așa că trebuie să întrebați dacă este la vânzare; eu am servit băutura
la pensiunea (…)“
.

Schinduc și schinduf,
plante total diferite

Relevante sunt și articolele postate de un pelerin ajuns la
un cunoscut așezământ: „Am trecut pe la Mănăstirea Neamț și am cumpărat o
sticlă de țuică de prune cu rădăcină de schinduc în ea. Când am ajuns acasă, am
servit un păhăruț. Pe loc m-am revigorat după oboseala acumulată într-o zi de
călătorie. Este fantastică, e medicament curat“
.

În mediul virtual, mulți confundă schinducul cu schinduful,
spunând că și din ultima se prepară licoarea pomenită. Este greșit, plantele
fiind total diferite. În dicționar, schinducul este astfel definit: „Plantă
erbacee din familia umbeliferelor (Conioselinum vaginatum), cu flori
albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepară un fel de rachiu“
.

Schinducul creşte doar în masivul Ceahlău FOTO Montaniarzi.ro

Schinducul creşte doar în masivul Ceahlău FOTO Montaniarzi.ro

Aceasta se găsește în Masivul
Ceahlău, fiind adusă de la Muntele Athos. Are proprietăți curative deosebite,
fiind folosită sub formă de produs macerat în țuică tare de prune și ca
energizant pentru călugării aflați în posturi prelungite. Se deosebește ușor de
alte plante otrăvitoare prin mirosul cu tentă de pătrunjel.

În ceea ce privește schinduful (Trigonella foenum-graecum),
i se mai spune fân grecesc, sfindoc sau regional molotru, aparținând familiei
Fabaceae. Este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, fiind cultivată
pentru proprietățile sale medicinale încă din Antichitate. Despre schinduc se
spune că are proprietăți afrodisiace.

SURSA