Candidat la raport. Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pentru data de 24 noiembrie, iar cel de-al doilea, pe data de 8 decembrie. Până luni, 18 noiembrie, la dezbaterea organizată de Digi, campania a fost marcată mai degrabă de ironii, atacuri la persoană și controverse. Despre acțiunile concrete pe care vor să le întreprindă candidații s-a vorbit mai puțin.
În acest context, Ziare.com a discutat cu mai mulți aspiranți ai funcției de la Palatul Cotroceni despre măsurile concrete pe care vor să le implementeze, respectiv despre modul în care ar putea influența politica internă și politica externă, din calitatea de președinte.
După Mircea Geoană, Elena Lasconi, Ana Birchall și Cristian Diaconescu, Ziare.com a discutat și cu George Simion, liderul AUR. Președintele formațiunii suveraniste din opoziție a vorbit punctual despre prioritățile din agenda de prezidențiabil, respectiv despre modul în care vede acesta relația cu vecinii, dar și cu marile puteri de pe glob.
Dacă veți ajunge președinte al României, care vor fi principalele 3 priorități ale dumneavoastră, realiste, fezabile?
Avem nevoie de o reformă administrativă. De aceea, am propus un guvern suplu și eficient! Maxim 12 ministere și maxim 50 de secretari de stat. Am avut și 200 și ceva de secretari de stat care nu aveau nicio atribuție. Au doar un birou mare, o secretară și câțiva consilieri, o mașină cu șofer și atât. Nu produc plusvaloare pentru români. De asemenea, putem unifica localitățile. Nicio localitate nu va avea primărie în România dacă nu are cel puțin 5.000 de locuitori. Vom lăsa primăriile aproape de populație, dar în sediile actualelor primării vom avea un ghişeu unic, digitalizat deservit de unul sau de doi funcţionari.
Vom reduce drastic numărul de membri de partid din administrația publică locală și centrală. Am pornit, de la începutul anilor 2000, cu 800 de mii de angajați la stat și am ajuns în această guvernare, care își propune eficientizarea cheltuirii banului public, să avem peste 1.3 milioane de angajați la stat. Nu ne deranjează angajații la stat și profesioniștii. Ba din contră, trebuie să îi încurajăm. Avem nevoie de o ierarhie a competențelor la nivelul statului român.
Nu în ultimul rând, atunci când ajung preşedinte, mă voi asigura că alegerea primarilor se face în două tururi de scrutin, aşa cum este drept.
Cum trebuie să se raporteze România în relația cu următoarele state: SUA, Rusia, China, Ungaria, Ucraina, Rep. Moldova?
Relația cu SUA. Avem o relație bilaterală cu principalul nostru aliat SUA, care a fost redusă doar la dimensiunea de apărare și securitate. După 10 ani de domnie a lui Iohannis, românii încă nu au acces în SUA fără vize. Oficial, se dă vina tot pe români, invocându-se rata refuzului de vize. Adică solicitanții de vize ar putea fi potențiali emigranți, sub pretextul solicitării vizei turistice. În contextul victoriei lui Donald Trump, dacă voi fi ales președinte al României, voi da un nou conținut relației cu SUA și voi consolida această relație în interesul național al României și al parteneriatului strategic cu principalul nostru aliat.
Relația cu Rusia și Ucraina. În privința relației cu Rusia, mă voi raporta în conformitate cu deciziile luate în cadrul alianțelor din care facem parte, Uniunea Europeană și NATO.
Unii se aşteptau să fim rusofili, să fim iubitori de Putin. Nu suntem nici iubitori de Putin, nici iubitori de Zelenski. Noi suntem iubitori de România şi cred că am făcut prea multe concesii Ucrainei faţă de atitudinea pe care o are în continuare faţă de noi, o atitudine duşmănoasă. Consider că trebuie să fie pace şi cred că în limita posibilităţilor, Ucraina trebuie să îşi menţină integritatea şi graniţele.
Problema este că această agresiune asupra Ucrainei nu a început acum, a început în 2014 când Rusia a ocupat Crimeea. Eu atunci, în 2014, am luat atitudine publică faţă de ocuparea Crimeei. Asta pentru cei care au memoria unei găini şi nu ştiu de unde a venit George Simion. Simion este militant unionist şi se lupta cu propaganda Kremlinului în 2008, 2010, 2012. Iar George Simion nu este politicianul tipic care se schimbă după cum bate vântul. Avem jumătate de milion de români în Ucraina care nu au drepturi elementare la şcoală, la biserică, iar ajutorul nostru pe care îl dăm zilele acestea Ucrainei trebuia condiţionat de drepturile acestor români şi de felul în care au de câştigat şi cetăţenii români. Nu mi se pare normal ca un refugiat ucrainean să câştige 3.500 de lei în România şi un copil român să aibă alocaţie de 200 de lei.
Relația cu Rep. Moldova și Ungaria: Pe ambele maluri ale Prutului suntem aceeași națiune! Suntem convinși că destinul nostru este unul comun și mai devreme sau mai târziu vom fi împreună. Îmi doresc să aducem mai aproape momentul regăsirii noastre și să redevină mai repede Prutul un râu intern al națiunii române. Primul pas a fost făcut, cu referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană. Însă, poate va veni momentul în care același tricolor să domnească pentru malurile de Prut.
Cu riscul de a-i supăra pe unii și de a-mi atrage comentarii că „Putinistul de Simion”, eu fiind cel mai rusofob președinte de partid în momentul de față, o să fac o afirmație care doare. Națiunea maghiară are conducători, în acest moment, națiunea maghiară este condusă ca o națiune demnă. Derapajele lui Viktor Orban la adresa poporului nostru, revizionismul maghiar dus de acesta în Ardeal, nu pot fi acceptate și tolerate. Însă, când vine vorba de conducerea țării, vedem cum un popor mai sărac în resurse, cum este cel maghiar, își permite să investească în sport, în educație, în sănătate, în infrastructură. Din acest punct de vedere, nu am ce să-i reproșez lui Viktor Orban.
Relația cu China: Țara noastră a avut relații excelente până în 1989 cu China, fiind un partener comercial important. Însă, având în vedere contextul geopolitic global, ne situăm pe două axe distincte. Cu toate acestea, la felul în care evoluează lucrurile la nivel internațional, pare că ne îndreptăm către un sistem multipolar. Și vreau să vă pun doar o întrebare, dumneavoastră și cititorilor: populația Chinei și a Indiei reprezintă aproape 3 miliarde de locuitori. Credeți că putem să ignorăm aceste state?
Cum vă veți poziționa ca președinte față de referendumul privind reducerea numărului de parlamentari la 300?
Una dintre principalele măsuri din Planul Simion vizează un Parlament suplu, de 300 de parlamentari. Așa au decis românii și așa trebuie să fie. Voi respecta voința cetățenilor și voi susține reducerea drastică a numărului de parlamentari.