Nume grele au participat la retragerea lui Monfils, printre care și Sorana Cîrstea (în roz) FOTO X Roland Garros
Înaintea startului de la Roland-Garros 2026, organizatorii au pregătit un eveniment special intitulat „Gaël and Friends”, dedicat lui Gaël Monfils, aflat la ultimul său turneu de Mare Șlem disputat la Paris. Atmosfera de pe arena Philippe-Chatrier a fost una emoționantă, în condițiile în care publicul francez și-a luat deja rămas-bun de la unul dintre cei mai spectaculoși jucători ai ultimelor două decenii.
La eveniment au participat mai multe nume importante din tenisul mondial, printre care și Sorana Cîrstea. Sportiva din România a făcut pereche cu Richard Gasquet într-un concurs demonstrativ de dublu mixt, spre deliciul spectatorilor prezenți în tribune.
Finala serii le-a adus față în față pe perechile formate din Gaël Monfils și Elina Svitolina, respectiv Novak Djokovic și Maria Sakkari. Monfils și Svitolina au câștigat duelul demonstrativ, într-o atmosferă relaxată și plină de momente spectaculoase, exact în stilul francezului.
Evenimentul a avut și un important scop caritabil. Organizatorii au anunțat că s-au strâns peste 300.000 de euro, bani care vor fi direcționați către mai multe organizații și fundații implicate în proiecte sociale și educaționale.
Sealed with a kiss! 💋 #RolandGarros pic.twitter.com/WQuXgGkZhP
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 21, 2026