Șeful armatei germane, generalul Carsten Breuer/FOTO:X@BMVg_Bundeswehr
Carsten Breuer, șeful Statului Major al Armatei germane, consideră că Rusia ar putea fi capabilă să lanseze un atac asupra NATO până în 2029 sau chiar mai devreme. Oficialul german susține că sunt multe semnale deja existente care arată că Moscova își accelerează pregătirile militare și își consolidează capacitățile de război în acest sens.
„Diverse indicatori – reînarmarea, creșterea efectivelor, schimbările economice și politice – indică o posibilă dată a unui atac rus asupra NATO: 2029. S-ar putea întâmpla mai devreme? Da”, a declarat Breuer într-un interviu comun acordat de Breuer și omologul său britanic, Sir Richard Knighton, ziarului german Süddeutsche Zeitung.
Acesta a spus că alianța trebuie să fie pregătită pentru o eventuală confruntare militară într-un termen scurt. Potrivit lui, NATO trebuie să își crească cât mai repede posibil capacitatea de luptă și să obțină putere tehnologică în următorii ani.
„O nouă strategie militară și un nou profil de capacități definesc calea de urmat”, a spus el.
Knighton a remarcat că este dificil să se prevadă o dată exactă, dar amenințarea este în mod clar în creștere.
„Rusia desfășoară operațiuni de luptă în Ucraina, învățând pe parcurs și dezvoltând noi tehnologii. Iar Putin și-a demonstrat disponibilitatea de a ataca state suverane. Cu cât ești mai aproape de granița cu Rusia, cu atât acest lucru se simte mai acut”, a spus el.
Între timp, serviciile de informații din Estonia au transmis în raportul anual că Rusia nu ar intenționa să atace state membre ale NATO în acest an sau în anul viitor.
Totuși, autoritățile estoniene avertizează că Moscova continuă procesul de refacere a armatei sale.
Și Gerald Funke, șeful Cartierului General al Comandamentului Întrunit de Sprijin al Bundeswehr, a atras atenția că Rusia ar putea lovi statele NATO în următorii doi sau trei ani.
În paralel, NATO pregătește măsuri suplimentare de securitate la granița cu Rusia și cu Belarus. Alianța vrea să creeze în următorii doi ani o zonă robotică fără echipaj uman și să amplaseze mai multe arme în apropierea frontierei estice.