România – Kosovo, oprit de niște huligani: Incident șocant pe Arena Națională

Federația Română de Fotbal e condusă de 9 ani de administrația Burleanu. Care, pe lângă faptul că are un bilanț catastrofal după cum Adevărul a arătat aici, e neputincioasă și în ceea ce privește lupta cu huliganii! Pentru că, în ultimii ani, România a tot fost amendată și suspendată de forurile internaționale însă, în continuare, niște derbedei de la grupări bine cunoscute intră pe stadioane și își fac de cap.

Exact asta s-a întâmplat și marți seara pe Arena Națională, la meciul România – Kosovo. Huliganii de la „Uniți sub tricolor“ au afișat următorul banner: „Kosovo e Serbia“. Aluzie la faptul că România nu recunoaște acest stat. După vreo 16 minute de joc, observând acest banner, jucătorii naționalei Kosovo au ieșit de pe teren în semn de protest! Degeaba s-au dus jucătorii români în sectorul ocupat de huliganii de la „Uniți sub tricolor“ și le-au implorat să dea acel banner jos.

Abia după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren, banner-ul a dispărut. Degeaba însă! Deocamdată, meciul e intrerupt și, inclusiv dacă s-ar relua, România va primi o pedeapsă drastică de la UEFA!

SURSA