Home ȘtiriRomânia, devastată de incendii. Peste 500 de focare pe mii de hectare au fost stinse de pompieri în ultimele trei zile

România, devastată de incendii. Peste 500 de focare pe mii de hectare au fost stinse de pompieri în ultimele trei zile

Pompierii au avut un sfârșit de săptămână agitat FOTO ISU

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că numărul de incendii stinse de pompieri, în ultimele trei zile, la nivel național, a depășit cifra de 500, aproape trei sferturi dintre acestea fiind arderi necontrolate de vegetație. Peste 2.300 de hectare de teren au fost incendiate.

Pompierii avertizează că arderea vegetației uscate este interzisă, iar cei care nu respectă prevederile legale vor fi sancționați cu amenzi între 7.500 lei și 15.000 lei – persoane fizice, și între 50.000 lei și 100.000 lei – persoanele juridice.

Potrivit IGSU, pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică (31 iulie – 02 august), salvatorii au gestionat, la nivel național, peste 5.400 de situații de urgență, intervenind cu promptitudine pentru protejarea vieții și a bunurilor. În această perioadă, pompierii s-au confruntat cu 513 incendii, iar din totalul acestora, 373 au reprezentat arderi necontrolate, suprafața de teren afectată fiind mai mare de 2.300 de hectare.

„Arderea vegetației uscate este interzisă! Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei”, avertizează sursa citată.

IGSU reamintește că în perioada 15 iulie – 15 octombrie, IGSU desfășoară la nivel național campania de informare și prevenire „NU APRINDE PERICOLUL! ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE ESTE INTERZISĂ!”, prin care transmite cetățenilor câteva recomandări esențiale: să nu incendieze vegetația uscată, miriștile sau resturile vegetale, să respecte legislația care interzice arderea vegetației uscate, să nu arunce la întâmplare țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse, să supravegheze permanent orice sursă de foc și să o stingă complet înainte de a părăsi zona, iar în cazul izbucnirii unui incendiu, să apeleze de urgență numărul 112.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu