După opoziția
neașteptată a Austriei privind acceptarea României în spațiul Schengen, după
asaltul de ultim moment al politicienilor români asupra Vienei, europarlamentari
dar și trimiși ai generalului premier Nicolae Ciucă, care încearcă să îngrașe
porcul românesc în ajunul Crăciunului, s-a pornit valul de revoltă al românilor
interesați mai mult sau mai puțin de soarta României.
Și dă-i și atacă la
baionetă, înfierându-i pe capitaliștii austrieci ahtiați după bogățiile
țărișoarei noastre, care ne ”fură” de ani buni încoace pădurile, petrolul,
banii, leuții noștri românești, uitând că sunt și români, chiar politicieni,
printre acționarii celei mai mari bănci austriece prezentă aici.
Revoltă a iubitorilor
români de țară care au uitat de asemenea, că alți români și mai patrioți decât
ei, niște băieți deștepți aflați la butoanele țării la momentele oportune, au
facilitat afacerile investitorilor acuzați acum de furt, vânzându-le resursele
gratis, pardon, pe o mână de creițari!
Poate că acum, când
Europa ne vrea mai mult decât noi în spațiul Schengen, generalul Ciucă a greșit
profund strategia de ultim moment și și-a trimis armata de la guvern în frunte
cu acuzatul de plagiat Bode, să-i convingă pe austrieci. Sigur dacă trimitea
oastea de elită, ofițerii, generalii pensionați, specialiștii atotprezenți în
studiourile de televiziuni, în presă, analiștii de război, apăruți ca
ciupercile după ploaie de când a început războiul din Ucraina altfel era
cucerită Viena.
Cum ar fi putut să
reziste Viena asaltului armatei de televizor formată din militarii de elită,
tacticienii, strategi, experții în războiul ruso-ucrainean, care explică
savant, de-a fir a păr derularea bătăliilor cu drone, arme moderne de
fabricație occidentală, sateliți, Himmars-uri, arme inteligente și toate cele?
Generali care am putea crede că au inventat și teleportarea, văzându-i în
același timp în mai multe locuri, în studiouri de televiziuni ale poporului!
Dar până la ieșirea
vizibilă în media a acestora, până la începerea războiului, în februarie anul
acesta, cine ar fi crezut că avem o armată de pensionari, militari de elită,
ofițeri, generali, mareșali, pregătiți la sânge cu absolut tot ce înseamnă
războiul modern? În condițiile în care țara noastră nu a dus nici un fel de
război propriu, în ultimii 50-70 de ani, din care 33 într-o democrație
originală.
Cu atât mai mare este
supriza apariției acestei armate de experți militari cu cât înainte de 1989,
singurele bătălii ale armatei române au fost pe frontul muncilor agricole,
muncilor industriale, în minele patriei! Unde s-o fi antrenat, pe ascuns, în
secret, unde s-a specializat în războiele cu drone, arme inteligente, rachete,
sateliți această armată de televizor? Nu știu, dar sigur ar fi tocat la
austrieci mai mult decât a făcut-o armata lui Ciucă, iar acum Austria n-ar mai
fi fost cu sula lui Putin în coastele României!
În ăst timp, în care
politcienii noștrii, dar și alți cetățeni implicați înjură, dau la gioale
austriecilor, oferă soluții de presiune, cum ar fi să-i dăm afară pe
investitori din țară și să-i retragem pe zecile sau sutele de mii de români din
Austria, în frumoasa noastră patrie alți români au alte preocupări, probleme, griji,
bucurii.
Alt trai, altă viață!
În buricul
Bucureștiului, în Piața Rosetti, zilnic aproape se întinde o coadă ca cele de
pe vremuri, după blocuri. La păpică. Coada aceasta comparativ cu cea din ”Epoca
de aur”, când se stătea la magazine, alimentare, în spate, poate bagă ceva și
pate prind ceva, este acum la cantina comunitară.
La supa săracilor. Și
este în față spre bulevard, se întinde până în stația de troleu, autobuz.
Pe bucureștenii
amărâți nu-i interesează Schengen, nici analizele militare de televizor, de la
televiziunile așa zis ale poporului! Nu-i interesează politica pentru că nu le
ține de foame!
Pe săracii europeni
ai Capitalei îi interesează să-și umple burta cu ceva de mâncare, o supă, o
zeamă, un colț de pâine, dăruite din mila lui Dumnezeu sau mai bine din mila
unor semeni care au o inimă mare!
Chiar și așa cu
burțile goale sau pline, unii dintre ei sunt la fel de patrioți sau chiar mai
mult decât ăi de sus, de se bat cu patriotismul în piept, în fața camerelor de
filmat. Dar o arată fiecare în felul lui!
Realitatea actuală românească este diferită și diversă: strada este
stridentă, dură adevărată, nefardată, evidentă, vizibilă comparativ cu
realitatea prezentată de media, de instituții, de autorități, politicieni,
conducători, bussines mani, de vedetele de carton ale zilei! De cele mai multe
ori, cele două fețe ale realității sunt contradictorii, disonante, intră în
conflict. Dar este extrem de interesantă și merită văzută, analizată, disecată,
de cine vrea să o vadă!
Mai jos, aproape de
Spitalul Colțea, un preot după straie părea rătăcit, fără busolă în mijlocul
străzi, uitându-se în stânga și dreapta, împrejur, neștiind încotro să o ia! ”-Unde este Biserica Sf. Gheorghe vechi?”-întreabă
un cetățean care trecea prin apropiere. ”-Încolo!”
răspunde omul. ”-Sf. Gheorghe vechi!”ține
să se asigurea slujitorul Domnului. ”-Vechi!
E cea mai veche biserică!” îi răspunde peste umăr fără să se întoarcă,
bucureșteanul.
Rătăcitul tot nu este
lămurit! Face câțiva pași. Dar în direcția opusă bisericii, aflată la câteva
sute de metri, mascată de o clădire albă. Îi sar în ajutor, indicându-i scurtul
traseu, dar și reper vocea slujitorului din altarul bisericii, care se auzea
bine.
La Biserica Sf.
Gheorghe vechi este zi de mare sărbătoare și evident, îmbulzeală pe măsură.
Aici au fost aduse mâna lui Moș Nicolae și Brâul Maicii Domnului, cum scrie pe
un afiș, așa că mulțime de credincioși au luat cu asalt biserica, formând o
coadă imensă în jurul acesteia, pentru a intra să se închine și roage la cele
sfinte. Aici este liniște și pace, cum se și cuvine să fie, mai ales că sunt
prezenți și oameni ai legii care veghează să nu se întâmple nimic rău.
Dacă la hrana
sufletului, la biserică sunt prezenți numeroși credincioși veniți din toată
țara, peste drum, în stația de tramvai, la hrana spiritului nu se înghesuie
nimeni. Un bătrân anticar, care și-a aranjat frumos cărțile vechi, cărate cu un
cărucior de bebeluși, pe mobilierul stradal din stație, șomează. N-are nici un
mușteriu, interesat cu adevărat de cărți.
Se mai oprește din
când în când câte un trecător sau călător coborât din autobuz, aruncă o privire
în fugă peste cărțile îngălbenite de vreme și își vede de ale lui, fără să
cumpere nimic.
Soarta anticarilor
bucureșteni alungați de primărie, în urmă cu niște ani, de pe treptele
Universității București pare pecetluită. Anticarii stradali sunt pe cale de
dispariție, la fel ca și cărțile care într-o vreme, după 1989, se comercializau
peste tot pe străzile din centrul orașului.
Pe de altă parte,
sunt tot mai puțini români care mai au bucuria să citească și să întoarcă,
savureze paginile unei cărți îngălbenite de vreme.
Nu știu de ce dar îmi
vine în minte o amintire veche din școlile de pe vremea regimului comunist,
când în fiecare clasă exista pe peretele din față un tablou cu un personaj
într-o ureche, care ne îndemna: ”Învățați,
învățați, învățați!”
În Bucureștiul de azi fiecare își
trăiește zilele și sărbătorile de iarnă în felul lui!
De sărbători, Capitala
europeană a României devine și mai pitorească!
Din ciclul mereu
surprinzătoarea și fascinanta Grădină a Maicii Domnului, România, cu păsărelele
ei cu tot !
Într-o dimineață, mă
aflam într-un autobuz care traversa Bucureștiul de la sud la nord.
Într-una dintre stații,
urcă o doamnă la vreo 50 de primăveri, îmbrăcată modest, dar fardată strident,
cu o față buhăită doar ea știa probabil de ce-muncă, nesomn, băutură…
Încărcată cu două
papornițe mari de supermarket, burdușite cu lucruri vechi, haine și ce o mai fi
având în ele, trăgând un troler venerabil, obosit de vremuri.
Aruncă toate bagajele în mijlocul autobuzului
și se așează lângă mine pe scaunul gol, cu telefonul în mâini, foșgăind cu nu
știu ce. Se eliberează alt scaun în spate și o ușchește rapid acolo, unde
începe să boscorodească, să blesteme, să certe, să înjure, să măscărească
diverse chestii și oameni din mintea ei!
În altă stație, de la ușa
din mijloc se aude o cerere de ajutor ”-Dă
și mie mâna!” Un pitic, la propriu, un om pe la 40 și de ani, gras, cu o
geacă de piele jerpelită în mâini, urcă greu în mașină ajutat de un tânăr și se
așează pe scaunul de vis a vis de mine.
După câteva minute începe colinda de Crăciun,
cu glas baritonal, frumos intonat, fără grabă și greșeli.
În timpul colindatului își scoate calm o
papiotă plină de ață neagră, o învârte puțin, scoate și un ac de pe ea. Bagă
rapid ață în ac, ochi și mâini sigure, nederanjat de mișcarea autobuzului în
mers și începe cu atenție, tacticos să-și coasă geaca din piele!
Termină colinda cam în același timp cu
reparatul hainei, primește 5 lei de la o doamnă, mulțumește frumos și începe
Viflaimul, dar după primele cuvinte se oprește din colindat. Autobuzul era semigol,
probabil a considerat că nu mai are șanse să mai primească ceva bani.
La următoarea stație,
Budapesta, coboară brusc, cu greu din autobuz și se așează calm pe unul dintre
stâlpii de beton, pe care primăria de sector îi ”sădește” cu zel de câțiva ani
încoace, în locul copacilor tăiați.
În autobuz, continuă să
zumzăie păsărelele din capul călătoarei cu papornițele, care-și continuă cearta
cu ea știe cine!
În altă stație, pe la
Colței parcă, urcă doi pensionari veseli, bine îmbrăcați cu haine decente,
groase împotriva frigului.
La un moment dat, unuia
dintre ei, îmbrăcat cu geacă de piele și șapcă groasă cu protecție la urechi,
regulamentar așezată pe cap, îi cântă strident… cocoșul!!! Pardon, telefonul!
Pe la Romană, urcă o
clasă de copii de gimnaziu, cu o tânăra doamnă în mijlocul lor. Vocile tinere
și vesele, spontane aduc un pic de normalitate, acoperind vulgaritatea sonoră a
călătoarei cu păsărelele la cap. Îți face plăcere să-i vezi și să-i auzi! Probabil că mergeau la
Muzeul satului, Antipa sau pur și simplu în parc!
Călătoriile cu mijloacele
de transport în comun sunt de durată la orele când traficul bucureștean este
infernal de aglomerat, astfel că în acest timp putem avea parte de tot felul de
experiențe diverse, călătorind cu lumea pestriță, colorată, mereu
surprinzătoare din raiul românesc!
Așteptăm ursul, capra,
plugușorul-cântate din casetofoane portabile și jucate de colindători
tradiționali, veniți cu trenuri înghețate ale CFR-ului, de te miri unde, din
țară, în special din sate sărace ale Moldovei!
Tradițiile colindelor de
sărbători se perpetuează în ritmuri și stiluri adaptate vremurilor pe care le
trăim în prezent!