Războinicii avizi după aur care au stăpânit teritoriul României aproape două secole

La mijlocul secolului al VI-lea, Europa încă fumega după atacurile neamurilor barbare. Imperiul Bizantin cunoştea o perioadă de stabilitate şi reuşise să se impună ca o mare forţă, creatoare de echilibru politic, în zona Balcanilor dar şi a Mediteranei. 

De cealaltă parte a Europei, în Vest, francii reuşiseră să închege un stat care de asemenea promitea un viitor stabil într-o zonă răvăşită de războaie şi invazii. 

În această eră francă şi bizantină care promitea pacea de la un capăt la celălalt al continentului, la fruntariile Europei, din întinsele stepe nord-pontice, apărea o nouă forţă care avea să trezească în neamurile europene, ecourile terorii aduse de invaziile hunice. 

Erau numiţi avari şi asemeni hunilor din urmă cu un secol, veneau să ucidă şi să jefuiască din goana calului, dornici de pradă şi cucerire. Au antrenat mase întregi de barbari care aveau nevoie de o singură scânteie pentru a porni din nou la război. În cele din urmă au clădit ultimul mare imperiu al stepelor în Europa. 

Un trib misterios care a luat locul hunilor

Originile avarilor se pierd undeva în stepele din Extremul Orient.  Noile cercetări genetice arată că avarii timpurii, sau avarii originali erau de origine mongolă şi ar fi făcut parte, aşa cum arată şi istoricul Cristoph Baumer, dintr-o mare federaţie de triburi cunoscută sub numele de Hanatul Rouran, situat în nordul Chinei. Practic din această federaţie făceau parte şi hunii, unii istorici avansând ipoteza că avarii şi hunii ar fi avut o origine comună. 

Avarii erau cunoscuţi de chinezi sub numele de juan-juan şi s-ar fi născut undeva pe malurile lacului Baikal, în stepa siberiană. Avarii timpurii, parte a Hanatului Rouran era călăreţi războinici care duceau viaţa nomadă a stepelor, trăind din ”taxele de protecţie„ impuse comunităţilor rurale din preajma stepelor, din creşterea vitelor şi a cailor dar şi din vânătoare şi pradă de război. 

Pe scurt, războiul şi modul de viaţă nomad defineau total aceste triburi juan-juan. Avarii timpurii erau cunoscuţi, fiind consemnaţi de istoricii bizantini împreună cu hunii şi alte triburi de călăreţi războinici din apropierea stepelor eurasiatice. Sunt menţionaţi de Priscus din Panium în 463 d Hr., plasându-i alături de sabiri sub controlul hunilor. 

După ce puterea hunilor se va dezintegra, avarii vor intra în confederaţia cunoscută sub numele de Hanatul Rouran. La un moment dat, însă, Hanatul Rouran  a fost spulberată de o puternică uniune de neamuri turcice, cunoscute sub numele de gok-turk. Hanatul Rouran, şi-a încetat existenţa probabil undeva la începutul secolului al VI-lea d Hr. 

Triburile de călăreţi care compuneau acest hanat cu origini mongole s-au dispersat în lumea stepelor. O parte au plecat către vest pentru a scăpa de moarte, dar şi de dominaţia triburilor turcice. Juan-juan sau avarii au călătorit către Caucaz şi mai departe către stepele nord-pontice. În drumul lor au antrenat şi alte triburi de călăreţi războinici, suferind transformări substanţiale la nivel etnic şi lingvistic. Pe scurt, avarii care au apărut la Dunăre în anul 560 dHr erau diferiţi de avarii timpurii din cadrul Hanatului Rouran. 

Avarii care au ajuns în Europa, la mijlocul secolului al VI-lea d Hr, vorbeau o limbă turcică şi erau de fapt un amestec de triburi mongolice de tip xian-bei, triburi heftalite dar mai ales turci-oguri. Tocmai de aceea unii specialişti cred că de fapt avarii sunt la origine turci din zona munţilor Altai. Alţii rămân convinşi de faptul că la origine avarii erau proto-mongoli din neamurile xian-bei, dar care în drumul lor către Europa au suferit modificări substanţiale la nivel etnic, ajungând să fie conduşi de o pătură turcică, care le-a împrumutat numele. 

După o serie de lupte cu ceea ce mai rămăsese din huni, dar şi cu triburile bulgarilor în stepele nord-pontice, noii avari ajung la Dunăre. Erau triburi de refugiaţi care efectiv căutau un loc unde să se aşeze. Aveau să i-a locul hunilor reuşind să semene teroare în Europa asemeni rudelor lor asiatice. 

Un imperiu al războinicilor de stepă

Ajunşi în zona Dunării, avarii au cerut bizantinilor, principala forţă în zonă, pământ şi apă. Iustinian I i-a angajat ca mercenari şi i-a folosit împotriva altor barbari. Avarii şi-au demonstrat priceperea în luptă, uimindu-i pe contemporani mai ales că foloseau aceleaşi tactici şi chiar aproape aceleaşi arme ca hunii. Călare pe cai mici de stepă, capabili să ucidă cu arcul din goana calului sau să taie capul infanteristului din şa, avarii au început să domine tot bazinul carpatic şi stepele nord-pontice. 

Populaţiile aflate în acest areal erau nevoite să plătească jumătate din recoltă şi din tot ceea ce aveau pentru a fi lăsaţi în viaţă, de avari. Hanul avarilor, numit Bayan, a încercat în repetate rânduri să forţeze trecerea Dunării sau să înainteze către vest, dar a întâmpinat rezistenţa fermă a bizantinilor şi a francilor. Aşa că avarii s-au mulţumit cu statul de mercenari nomazi în serviciul bizantinilor. 

Lucrurile s-au complicat atunci când urmaşul lui Iustinian I, Iustinian al II-lea, a renunţat la serviciile avarilor. Bayan a forţat din nou trecerea Dunării. Pentru a evita o invazie în Balcani, Iustinian al II-lea îi asmute pe avari contra gepizilor în Panonia. Avarii au năvălit în Panonia şi au găsit deja un război. Gepizii se luptau pentru putere cu lombarzii, ambele triburi germanice. 

Avarii se aliază cu lombarzii şi îi alungă pe gepizi. Regele lor, Cunimund moare pe câmpul de luptă, iar hanul Bayan îi ia craniul şi îşi face cupă de băut. Avarii profită de moartea regelui Alboin al lombarzilor, ucis chiar de fiica lui Cunimund, şi îi alungă din Panonia. 

Lombarzii vor pleca către Italia, iar avarii îşi vor instala taberele lor întărite în Pannonia. De aici, hanii avari îşi vor extinde stăpânirea către est şi vest, realizând un imperiu al stepelor, mai longeviv decât cel al hunilor. Stăpânirea lor se întindea pe teritoriul de astăzi al Ucrainei şi României, şi până aproape în Austria şi Elveţia în Vest. Nimeni nu era în siguranţă în preajma avarilor. 

Bogăţiile Imperiului Bizantin i-au atras cel mai mult.  În anul 579 d Hr, avarii au atacat în forţă Imperiul Bizantin. S-au prefăcut că-i atacă pe slavi, dar au asediat oraşul Sirmium (n.r. în Serbia de astăzi, pe Sava). După trei ani au cucerit oraşul. Hanul Bayan a atacat şi devastat Balcanii, trecând prin foc şi sabie Tracia. 

În anul 617 d Hr s-au oprit doar la porţile Constantinopolelui. Marea capitală a Imperiului Bizantin a fost salvată cu câteva tone de aur, predate avarilor sub formă de stipendii. În anul 626 d Hr, forţa hanilor avari ajunge la apogeu. Capitala Imperiului Bizantin devine din nou o ţintă a acestor războinici ai stepelor. Bizantinii păreau condamnaţi. Avarii se aliaseră cu sasanizi persani şi încercuiseră Constantinopolul. 

Doar neînţelegerile dintre căpeteniile avare şi forţa flotei bizantine au împiedicat dezastrul. Avarii au fost înfrânţi, urmăriţi şi măcelăriţi prin Balcani. Cu toate acestea şi-au păstrat forţa şi aproape două sute de ani, până la începutul secolului al IX-lea au stăpânit uriaşul lor imperiu din Europa Centrală până în lumea stepelor nord-pontice. 

Puterea avarilor a slăbit odată cu noile triburi de călăreţi războinici care presau din stepele central asiatice, din est, în special bulgarii. Lovitura decisivă le-a fost dată de Carol cel Mare, regele francilor. Puternicii războinici franci i-au învins pe avari chiar în centrul stăpânirii lor, în Pannonia. Imperiul avar a dispărut ca printr-o vrajă. Aşa cum au apărut brusc la fruntariile Europei aşa s-a risipit şi puterea avarilor. Rămăşiţele triburilor avare au putut fi identificate în zona Dagestan, de astăzi. 

Războinicii cu păr lung, avizi după aur

Avarii aveau aspecte etnice şi rasiale mixte, spun unii specialişti. Unii aveau şi trăsături mongoloide în timp ce alţii semănau cu turcii. Erau maeştrii ai războiului de stepă. Capabili să-şi domine adversarul cu forţa lor de atac şi totodată prin tehnicile lor de retragere simulată.  

„Deci aceste neamuri aspre aflate sub o singură conducere în care urmările greşelilor cad în sarcina comandanţilor sunt stăpânite nu prin dragoste, ci prin frică, şi ele îndură în linişte muncile şi suferinţele. Rabdă căldura, frigul şi celelalte lipsuri de lucruri trebuitoare, deoarece sunt neamuri de păstori.(….) Caută cu grijă clipele potrivite şi le folosesc fără tărăgănare şi se străduiesc să înfrunte duşmanii nu atât cu braţul, cât cu înşelăciuni năvăliri pe neaşteptate şi strâmtorări de la cele de trebuinţă. 

Se înarmează cu zale, săbii, arcuri şi suliţe, iar în lupte mulţi dintre ei au două rânduri de arme.  Poartă suliţe pe umeri şi ţin arcurile în mâini, dar se folosec de amândouă, după nevoie şi cum le vine la îndemână. Nu numai ei au arme, ci şi caii comandanţilor de seamă sunt ocrotiţi în părţile din faţă cu fier şi pături de pâslă”, scria istoricul bizantin Mauricius în secolul al VI-lea. 

Cronicarii bizantini fac referire şi la aspectul lor fizic. „Întregul oraş s-a adunat pentru a-i privi, deoarece asemenea popor nu s-a mai văzut. Ei purtau părul foarte lung la spate, legat cu panglici şi împletit, iar restul portului era portul obişnuit la huni”, scria Theophanes. 

Numele avarilor a rămas de-a lungul secolelor şi este folosit chiar şi de cei care nici măcar nu ştiu de existenţa acestui popor. Astăzi, avarul desemnează o însuşire negativă, un personaj zgârcit, avid să acumuleze cât mai multe bogăţii. Conform aceloraşi cronicari bizantini, avarii erau renumiţi pentru dorinţa lor de a acumula cât mai multe bogăţii. De altfel, aurul i-ar fi convins să facă orice. 

„Fiind bănuitoare, cu gânduri ascunse, neprietenoase, lipsite de încredere şi stăpânite de pofta de bani, ele calcă jurământul şi nu păzesc înţelegerile făcute şi nu se satură de daruri, ci înainte de a le primi pun la cale gânduri viclene şi întorc pe dos ce au hotărât”, scria despre ei Mauricius. 

Moştenirea avarilor pe teritoriul României

Teritoriul de astăzi al României, în special Transilvania şi Banatul au făcut parte din componenţa marelui imperiu avar. În urma lor, avarii au lăsat aşezări şi multe morminte tumulare, dar şi numeroase tezaure.

Celebru este tezaurul de la Sânicolau Mare descoperit în 1799. Acesta conţine 23 de obiecte din aur masiv, toate de provenienţă grecească, dar care au aparţinut unui important lider avar. În plus, în mormintele avare au fost descoperite arme, piese de harnaşament şi podoabe, arătând măiestria acestui popor îndrăgostit de aur şi nestemate. 

Avarii au preferat zona Transilvaniei în special pentru păşunile sale, bune pentru vitele şi caii avarilor, dar şi pentru aur şi sare. 

„Transilvania a fost unul dintre teritoriile pe care avarii le-au avut în vedere în cadrul politicii lor de expansiune. Kaganii avari doreau controlul asupra sării, probabil a aurului şi, nu în ultimul rând, urmăreau accesul fără îngrădiri la păşunile din Podişul Transilvaniei, atât de necesare tumelor lor de animale. Dorinţa kaganilor a fost îndeplinită, astfel încât pe parcursul secolelor VII-VIII războinicii avari de elită, urmaţi de suitele lor militare, au invadat Transilvania şi au realizat în numele kaganilor un control eficient asupra unei bune părţi din nord-vestul României, precum şi a Banatului”, precizează Călin Cosma în lucrarea ”Războinici avari în Transilvania”.

Vă recomandăm să citiţi şi: