Gigel Știrbu, vicepreședinte PNL și liderul PNL Olt FOTO Hepta
Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu, lider al filialei partidului din județul Olt, a publicat lista directorilor instituțiilor locale, conduse aproape complet de membri PSD. „Realitatea este că adevărata putere într-un județ nu stă doar în ministere”, spune liberalul care îi îndeamnă și pe alți lideri locali să publice liste cu conducerile instituțiilor deconcentrate.
„PSD este în opoziție? Atunci cine conduce statul? Sorin Grindeanu repetă aproape obsesiv că PSD este în opoziție. Ne spune că și-au retras secretarii de stat, că și-au retras prefecții și că partidul nu mai are nicio legătură cu puterea. Dar românii nu trăiesc din declarații de presă, ei trăiesc în realitate. Iar realitatea este că adevărata putere într-un județ nu stă doar în ministere”, a transmis Gigel Știrbu pe Facebook, joi, 23 iulie.
Din lista publicată de vicepreședintele PNL reiese că un singur director sau adjunct din instituțiile locale importante nu este membru PSD.
„Puterea înseamnă cine conduce Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar, Casa de Pensii, ITM, AJOFM, APIA, DSVSA, Finanțele, Garda de Mediu, Agricultura, Apele Române și toate celelalte instituții care gestionează bani publici, controlează activitatea economică și iau decizii care influențează viața oamenilor. În județul Olt, lista directorilor și directorilor adjuncți vorbește de la sine. Iar aceasta nu este doar o fotografie de moment, ci imaginea unui sistem construit și consolidat în ani de zile”, a continuat vicepreședintele PNL.
Gigel Știrbu susține că unii dintre directorii instituțiilor se află la conducerea acestora de decenii.
„Mai grav este că, în numeroase cazuri, vorbim despre oameni care ocupă funcții de conducere de foarte mult timp. Unii sunt în fruntea acelorași instituții de peste două decenii. S-au schimbat guverne, miniștri, premieri și chiar generații întregi de funcționari, dar ei au rămas acolo, de parcă instituțiile statului ar fi proprietatea lor. Iar atunci când aceeași oameni conduc aceeași instituție ani și ani la rând, fără o competiție reală și fără o cultură a performanței, administrația riscă să devină rigidă, lipsită de inițiativă și rezistentă la schimbare. Instituțiile ajung să funcționeze după aceleași reflexe birocratice, iar cetățeanul este cel care plătește prețul”, insistă liderul PNL Olt.
Opoziția PSD, „schimbare de mesaj politic”
„PSD încearcă să convingă opinia publică că a intrat în opoziție. Dar opoziția nu se măsoară prin câteva demisii din funcții politice. Opoziția se măsoară prin renunțarea la mecanismele prin care influențezi administrația. Cum poți spune că ești în opoziție când, în fiecare județ, o întreagă rețea de directori, directori adjuncți și oameni promovați în perioada guvernărilor PSD continuă să conducă instituțiile-cheie ale statului?”, a mai spus liderul PNL Olt.
Cetățenii au dreptul să știe cine conduce instituțiile publice, transmite Gigel Știrbu.
„România nu are nevoie de instituții captive unor rețele politice. România are nevoie de instituții conduse de profesioniști, evaluate după rezultate și răspunzătoare în fața cetățenilor, nu în fața unui partid. De aceea public lista directorilor din județul Olt. Nu pentru a judeca oameni după apartenența lor politică, ci pentru că cetățenii au dreptul să știe cine conduce instituțiile publice și să compare această realitate cu discursul potrivit căruia PSD ar fi astăzi în opoziție”, a explicat liberalul.
Știrbu și-a încheiat mesajul cu o solicitare adresată liberalilor din alte județe pentru publicarea unor liste cu „lista cu membrii PSD care conduc institutiile deconcentrate din fiecare județ al țării noastre”.
„Dacă puterea administrativă a rămas aproape intactă, atunci poate că nu asistăm la o retragere din putere, ci doar la o schimbare de mesaj politic. Iar între propagandă și realitate există, de multe ori, o diferență pe care românii o văd în fiecare zi când intră într-o instituție a statului (…) Să arătăm întregii țări cine conduce de fapt România de 36 de ani!”, se încheie mesajul lui Gigel Știrbu.