Este probabil cel mai lung proces din istoria României, s-a
aflat pe rolul Judecătoriei Focşani şi a durat nu mai puţin de 62 de ani.
Ecaterina Vogoride este cea care a pornit procesul cel mai lung
Procesul s-a întins din anul 1833 până la 1895,
protagoniştii fiind personaje importante din comunitatea locală.
În răstimpul în care părţile împricinate s-au judecat au
murit reclamanţii, pârâţii, urmaşii lor, judecătorii, avocaţii, experţii, dar
nicio parte implicată nu a renunţat, din orgoliu, în speţă fiind vorba despre
un litigiu pe o suprafaţă de teren.
Deviza după care s-au călăuzit protagoniştii dosarului a
fost că nici o palmă de pământ nu trebuie cedată şi trebuie luptat până la
capăt pentru dreptul de proprietate.
Povestea, ascunsă în depozitele Arhivelor Naţionale-Filiala
Vrancea, pleacă de la un schimb de teren înfăptuit în anul 1750, în sectorul
Rugineşti-Domneşti, când 24 de pogoane de teren, adică în jur de 12 hectare, au
fost transferate de la un proprietar la altul, după care s-a revocat acest
transfer de proprietate.
Mărul discordie, 12 hectare de vie
Nemulţumită, una dintre părţi a intentat un proces în 1833,
care a fost câştigat în prima fază de cel care a iniţiat acţiunea. Dar pentru
că instanţele de atunci au considerat că anumite proceduri nu au fost
respectate, în 1849 s-a dispus rejudecarea.
„Aici au apărut două personaje cunoscute în planul istoriei
naţionale. Prinţul Neculai Vogoride şi soţia sa Ecaterina, despre care ştim
rolul major jucat în perioada pregătirilor alegerilor pentru Mica Unire.
Această Ecaterina Conache Vogoride a cumpărat în 1855 moşia Rugineşti-Domneşti,
care cuprindea şi pogoanele în litigiu şi a început şi ea sarabanda proceselor
din acele timpuri până când a fost ales Al. I. Cuza ca domn în ambele
principate. Prinţul Neculai Vogoride a murit în 1863, iar Ecaterina, după ce a
stat pentru puţin timp la moşia părintească, a plecat la Roma, unde s-a măritat
cu prinţul Ruspoli, cu care a mai făcut trei fete şi un băiat, după cei trei copii
cu prinţul Vogoride. A murit în 1870, de malarie. Urmaşii au continuat procesul
până în 1895, când una dintre părţi a pierdut”, precizează istoricul Florin
Dârdală, de la Arhivele Naţionale-Filiala Vrancea.
Astfel, din dosarul de judecată aflăm că la termenul din 24
iunie 1895, avocaţii au cerut printre altele efectuarea unei alte expertize.
Lupta în instanţă a fost deosebit de dură, fiecare parte
încercând să aducă de partea sa argumente cât mai solide în câştigarea
acţiunii. Reţinem şi limbajul avocaţilor în apărarea clienţilor.
La finalul procesului, avocaţii au mai cerut o expertiză
Este de menţionat că la începutul acţiunii, redactarea în
dosar s-a făcut în grafie chirilică, dar după introducerea caracterelor latine
toate consemnările din dosar sunt în limba română.
“Considerând că Princesa Ecaterina Vogoride, născută
Conache, autoarea pârâţilor, devenind proprietară asupra moşiei
Domneşti-Rugineşti în anul 1955, septembrie 10, prin cumpărătură de la marele
vornic şi cavaler Iorgu Razu, prin urmare toate actele săvâşite de aceasta până
la acea dată sunt opozabile pârâţilor şi ca atare şi hotărârile enunciate mai
sus care sunt posterioare. Considerând că de la 1833, data intentării acţiunii
şi până astăzi, procesul continuând fără să se fi cerut perimarea, prin urmare
în acest interval prescripţiunea a fost neîntreruptă încât cel de-al doilea
motiv de prescripţiune invocat de avocatul pârâtului este nefundat… În
asemenea caz, reclamanţii succesori ai lui Manolache Cristodur şi acesta ca
coborâtor din Stavăr şi Gr. Botez au dreptul a revendica din mâinile pârâţilor
imobilul reclamat de 24 de pogoane vie din Rugineşti… Considerând că pentru
tranşarea acestei cereri, fiind nevoie de amânări pentru facerea de expertize
şi acţiunea principală aflându-se în stare de a fi judecată, astăzi, deci în
asemenea caz, conform art. 114 din pr. civilă urmează ca cererea în garanţie să
se lase a fi judecată separat”, se arată în încheierea de şedinţă de la 24
iunie 1895.
După anul 1910, moşia Domneşti -Rugineşti este vândută de
către urmaşii Ecaterinei Vogoride, astfel stingându-se şi ultimul focar de
gâlceavă cu urmaşii reclamanţilor de la1833. Astăzi, nu se mai ştie nimic
despre acel teren.
Cine a fost Ecaterina Vogoride
Prinţul Nicolae Vogoride a fost caimacam la conducerea
Moldovei între anii 1857–1858, fiind împotriva realizării Unirii Principatelor
Române. El a fost căsătorit cu Ecaterina Conachi şi a avut trei copii.
Ecaterina a jucat un rol foarte important în lupta pentru
Unire, alegând să-l demaşte pe soţul ei, după ce i-a găsit scrisorile care
dovedeau amestecul Porţii în falsificarea listelor electorale de reprezentare
în Divanul Ad-hoc.
Scrisorile au fost traduse şi în limba romană şi au fost
răspândite în Moldova, sub titlul „Estract de scrisori secrete trimise
caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”.
Întrevederea de la Osborne dintre Napoleon al III-lea şi
regina Victoria s-a încheiat cu consimţământul reginei de a se anula alegerile
făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele.
După moartea lui Nicolae Vogoride, Ecaterina a călătorit
prin Europa. Ea l-a cunoscut pe principele Emmanuele Ruspoli, cu care s-a
căsătorit, mariajul fiind posibil cu condiţia pusă de suveranul Pontif, de a
deveni catolică.
Ecaterina Vogoride a murit de malarie la 40 de ani, la
câteva zile după ce dăduse naştere unei fetiţe. Averea ei din România, a fost
restabilită de Ruspoli după abuzurile comise de Vogoride.
Datorită inamiciţiei dintre Emanoil Vogoride (fiul
Ecaterinei) şi tatăl său vitreg Ruspoli, copiii Ecaterinei Conachi au rămas
certaţi după moartea ei, nevizitându-se niciodată. De aici probabil şi
disputele din instanţe pe terenuri.