Cristi Chivu FOTO X Inter
Tehnicianul Cristian Chivu a declarat, miercuri seară, după ce a reușit eventul în Italia cu Inter Milano, că îi dă echipei sale nota zece cu felicitări, el amintind și de primul 10 din gimnastică, obținut de Nadia Comăneci.
“Primul 10 din istorie l-a luat gimnasta Comăneci și era româncă. Și eu dau nota 10 echipei mele. Anul viitor ambițiile vor fi și mai mari. Zece cu felicitări, pentru toți”, a spus Chivu, potrivit presei italiene.
Victoria de miercuri este un moment important, dar nu cel mai fericit din viața sa. „Nu este cel mai fericit moment, pentru că cel mai fericit moment din viața unui bărbat este cel legat de familia sa”.
„Era visul meu, al clubului, al suporterilor și al echipei: ambițiile Interului, istoria sa din ultimii ani ne spun să menținem ștacheta sus și să fim competitivi pe toate fronturile. Uneori reușim, alteori nu, dar contează ambiția, munca și motivațiile potrivite pentru a atinge obiectivele și visurile. Acest grup a făcut asta încă de la început, de când au acceptat că reprezentăm ceva mai important decât noi înșine. Câștigarea a două trofee nu este niciodată ceva de la sine înțeles și este meritul unui grup de băieți minunați”, a mai afirmat tehnicianul. “Într-un vestiar, zilnic sunt de gestionat suișuri și coborâșuri, iar când câștigi, la final trebuie să fii fericit. Merităm asta”, a mai afirmat el.
“Ce v-a rănit cel mai mult și ce vă oferă cele mai mari satisfacții?”, a fost întrebat Chivu.
„Satisfacțiile sunt simple; în ceea ce privește ceea ce m-a rănit, spun ceea ce copiii mei au fost nevoiți să citească despre mine la începutul sezonului”.
I-a plăcut lui Chivu mai mult să câștige ca jucător sau ca antrenor? “Am câștigat și în Primavera și asta nimeni nu mi-o poate lua. Atunci am plâns, în timp ce acum o săptămână și astăzi nu. Atunci da, pentru că a fost frumos, au dat totul și în semifinală pierdeam cu 3-0 la pauză, am întors-o, iar apoi am învins-o în finală pe cea mai puternică echipă din campionat. Aceea este prima victorie. Sunt extrem de fericit de parcursul meu în sistemul de tineret al acestui club, dar mai mult pentru băieți, ei o merită. Știm ce așteptări are un club ca Inter, trebuie să fim pregătiți. Am obținut asta prin muncă, câștigând trofee, și vrem să continuăm așa”.
Echipa italiană Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a cucerit, miercuri seară, Cupa Italiei, învingând în finala de la Roma pe Lazio, cu scorul de 2-0.