Oraşul din România în care lalelele cresc într-un copac. A înflorit pentru prima oară după 11 ani

Un copac exotic, plantat în urmă cu 6 ani în oraşul Ştei din judeţul Bihor, a înflorit pentru prima oară, florile lunguieţe, galben verzui, având forma lalelelor, de unde copacului i se şi trage numele: Copacul cu lalele sau Copacul Tulipan.

Copacul cu lalele din oraşul bihorean Ştei a înflorit pentru prima oară Foto: Iulian Balaj

„Am plantat mai mulţi astfel de copaci, vreo 10. Acesta a fost primul, are
11 ani şi de 6 ani e la noi. În vara
aceasta a înflorit pentru prima oară, ceea ce înseamnă că a intrat la
maturitate”
, a povestit, pentru Adevărul, primarul oraşului, Iulian Balaj.

Edilul s-a îndrăgostit de frumuseţea copacului când a
vizitat satul Iscroni – aparţinând oraşului hunedorean Aninoasa, unde a văzut un
exemplar de 140 ani. „Apoi, în 2015,  când am fost
la  Palatul de vară Brukenthal, din
Avrig, al fostului guvernator al Transilvaniei, am văzut un arbore de 250 de
ani. Era spectaculos. Atunci am decis să plantez şi acasă”
, explică Balaj.

L-a sădit în curtea bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care
a şi devenit loc de pelerinaj pentru iubitorii de plante exotice.

„Este un
copac frumos, elegant, cu frunze în formă de liră. Când e înflorit, e totul galben
portocaliu, e superb. Al nostru încă nu a avut aşa multe flori, pentru că a
fost prima oară când a înflorit”
, mai zice edilul.

Copacul Tulipan (Liriodendrum Tulpifera) este declarat monument al naturii în
toată Europa. Este din aceeaşi familie cu magnoliile şi îşi are originea în
zonele împădurite din Estul Americii de Nord.

Foarte rezistent la condiţiile de
mediu, copacul poate trăi chiar şi 500 ani, şi poate ajunge la dimensiuni
impresionante, de peste 30 metri înălţime şi 1 metru diametru. Copacul cu
lalele înfloreşte o dată la patru ani, de obicei în iunie, între trei şi şase săptămâni. Florile, înalte de aproximativ
patru-cinci centimetric, acoperă întregul copac.

În România, cel mai cunoscut este Tulipanul
din Aninoasa, situat la marginea DN66A Craiova-Deva. A fost adus de la Paris, de Anne Margarette Maderspach, soţia
baronului Viktor Maderspach (numit de momârlani Mogoşpop), cel care a construit în
Iscroni un castel şi a amenajat un parc dendrologic.

 Tulipanul de la Aninoasa, inclus în circuitul
turistic al zonei, este supranumit de localnici şi „copacul lui Jules Verne”, faimosul scriitor cu care soţia baronului a corespondat. Oamenii spun că, inspirat
de locurile din zonă, Jules Verne a scris celebrul său roman „Castelul din
Carpaţi”.

SURSA