Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunțat că a propus un plan amplu de restructurare pentru Metrorex, criticând modul în care compania a fost administrată în ultimii ani. Potrivit acesteia, problemele acumulate în timp au dus la un deficit uriaș și la blocaje care afectează atât compania, cât și călătorii.
Oana Gheorghiu vrea restructurări la Metrorex
Oana Gheorghiu spune că Metrorex transportă zilnic peste 600.000 de oameni, însă managementul și statul român nu au avut o strategie reală pentru sănătatea companiei pe termen lung.
„Metrorex transportă zilnic peste 600.000 de oameni. Problema la Metrorex nu este că primeşte bani de la stat. Problema este că, ani la rând, managementul companiei şi statul român au administrat Metrorex fără preocuparea reală pentru sănătatea companiei pe termen lung. O companie poate supravieţui mult timp pe subvenţii, dar nu poate supravieţui la infinit fără deciziile necesare”, a spus Oana Gheorghiu într-o postare pe Facebook.
Vicepremierul susține că metroul nu va deveni niciodată o afacere profitabilă și că subvențiile vor continua să fie necesare. Cu toate acestea, afirmă că problemele financiare s-au agravat din cauza deciziilor amânate ani la rând.
Potrivit datelor prezentate de Oana Gheorghiu, deficitul cumulat al companiei între 2018 și 2025 a ajuns la aproximativ 1,17 miliarde de lei.
Aceasta atrage atenția și asupra unor cheltuieli foarte mari legate de mentenanță și beneficii suplimentare prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.
Critici dure pentru sistemul din interiorul companiei
Oana Gheorghiu susține că în cadrul Metrorex s-a format în timp un sistem rigid și închis, în care aducerea de oameni noi și competenți a devenit extrem de dificilă.
„Când vreme de ani întregi aduci aproape exclusiv oameni formaţi în interiorul aceluiaşi sistem, fără competiţie reală şi fără expertiză nouă, compania începe inevitabil să se blocheze în propriile reflexe”, arată Gheorghiu.
Vicepremierul a oferit și exemple din organigrama companiei. Potrivit acesteia, Metrorex are 11 contabili-șefi, alți 35 de contabili, peste 100 de posturi economice și administrative și 39 de ingineri economiști.
Totuși, Oana Gheorghiu spune că problema nu este reprezentată de angajații care muncesc efectiv în sistem, ci de lipsa deciziilor importante la nivel managerial.
„Nu spun asta pentru a ironiza oamenii care muncesc la Metrorex. Chiar din contră: Metrorex are foarte mulţi profesionişti care ţin efectiv sistemul în viaţă şi care muncesc zilnic într-un mediu extrem de dificil. Dar tocmai pentru a-i proteja pe aceşti oameni şi pentru a proteja compania trebuie spus adevărul: o companie nu poate evolua sănătos atunci când managementul evită ani întregi deciziile dificile şi lasă problemele să se adune până când ele devin imposibil de ignorat”, subliniază Oana Gheorghiu.
Propunere pentru reorganizarea Metrorex
Vicepremierul susține că Metrorex deține terenuri, spații și baze sportive insuficient valorificate și că există contracte importante care generează litigii și riscuri financiare. În plus, multe decizii importante sunt blocate luni întregi între conducerea companiei, minister și sindicat.
„Nota de plată vine întotdeauna: prin infrastructură care se degradează; prin presiune pe bugetul public; prin servicii mai slabe pentru călători sau prin ideea că singura soluţie este creşterea preţului biletului. Da, probabil că la un moment dat şi preţul biletului va trebui discutat onest.
Dar nu poţi cere oamenilor să plătească mai mult înainte să faci curăţenie în interiorul sistemului. Nu poţi cere mai mult de la cetăţean înainte să tai costurile absurde, să repari dezechilibrele şi să demonstrezi că banii existenţi sunt administraţi responsabil”, a adăugat ea.