Home ȘtiriO elevă din Iași a luat 10 la Bacalaureat studiind la un colegiu tehnic și a intrat a șasea la Facultatea de Arhitectură. „Sunt foarte fericită” VIDEO

O elevă din Iași a luat 10 la Bacalaureat studiind la un colegiu tehnic și a intrat a șasea la Facultatea de Arhitectură. „Sunt foarte fericită” VIDEO

Naomi Pascal, absolventa cu 10 la Bacalaureat a unui colegiu tehnic FOTO captură video Facebook /Ziarul de Iași

Naomi Pascal, eleva dintr-o comună ieșeană care a luat examenul de Bacalaureat cu media 10, a fost admisă la Arhitectură în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași. Tânăra a intrat pe locul 6, deși media de Bac a contat doar 30% din media de admitere la facultate.

Absolventă a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu” din Podu Iloaiei, județul Iași, Naomi Pascaș a obținut performanța rară de a obține media 10 la Bacalaureat după absolvirea unui liceu tehnologic.

„Am fost admisă la Arhitectură, sunt a șasea pe listă. Mă așteptam să iau o notă mai mare, dar știu că făcusem o greșeală. Sunt oricum foarte fericită, indiferent de locul pe care l-aș fi ocupat, atât timp cât știam că sunt admisă. Am obținut media 9,34. Am luat 9,07 la desen, iar la Bacalaureat 10. Media a fost făcută cu 70% din nota de la proba de desen și 30% din nota de la Bacalaureat”, a declarat tânăra pentru Ziarul de Iași.

Tânăra a optat pentru Colegiul Tehnic pentru că nu a vrut să facă naveta până în municipiul Iași, însă acest lucru nu i-a afectat performanța la Bacalaureat, urmată și de succesul de la admitere.

„Aș fi vrut să fiu prima admisă pe listă, să fiu admisă cu cea mai mare notă dintre toți candidații”, a mărturisit eleva care anterior obținuse media 9,87 la Evaluarea Națională de acum 4 ani.

Visul elevei de a intra la facultatea de Arhitectură a fost împlinit cu ajutorul unei pregătiri temeinice, iar Naomi Pascal a dat meditații copiilor din satul său pentru a strânge bani pentru cheltuielile necesare.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu