Nicușor Dan, președintele României FOTO Hepta
Negocierile pentru formarea Guvernului au intrat într-o pauză de câteva săptămâni, iar atât partidele, cât și președintele Nicușor Dan par să nu mai încerce nicio variantă pentru a găsi o formulă viabilă de guvernare.
PNL, PSD, USR și UDMR nu par să fie în stare să coaguleze o variantă de guvern majoritar, așa cum a spus președintele că își dorește, fără contribuția AUR însă, ci se orientează mai degrabă spre variante minoritare de guvern. Principala problemă este că atât PNL, cât și USR, au votat în forurile statutare să nu mai colaboreze cu PSD.
Toate variantele par închise. PNL și USR se mulțumesc cu o conducere interimară a Guvernului care s-ar putea întinde până în toamnă, și nici măcar atunci nu este sigur că se va găsi o majoritate. Partidele nu simt nicio presiune, alta decât adoptarea proiectelor necesare pentru a primi banii din PNRR, iar președintele nu face nimic pentru a le impulsiona să colaboreze.
Nicușor Dan ar putea însă să pună presiune pe partide printr-un gest simplu. Niciun partid „pro-european” nu-și dorește cu adevărat alegeri anticipate în acest moment, când AUR pare să fie pe val, iar o a doua desemnare făcută de președinte, oricare ar fi ea, și care să pice în Parlamentul României, ar putea alerta puțin partidele.
Parlamentarii ar putea pune presiune pe conduceri, de teamă că și-ar putea pierde mandatele, iar Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Sorin Grindeanu ar putea fi mai dispuși să lase orgoliile deoparte și să găsească o soluție majoritară de compromis.
Calculele președintelui însă ar putea fi altele. Deși declară public că nu vrea să apeleze la această opțiune, considerând că situația „nu s-ar schimba oricum” foarte mult, este posibil ca Nicușor Dan să se gândească și la momentul în care ar putea pica aceste alegeri anticipate, care nu ar fi neapărat în avantajul partidelor „pro-occidentale”, consideră politologul George Jiglău, lector la Unviersitatea Babeș-Bolyai.
„Dacă ar pica noua desemnare, ar însemna ca anticipatele să fie într-o jumătate de an și prinde perioada aceasta de sărbători de iarnă, undeva prin ianuarie-februarie, și eu cred că vrea să le întârzie puțin. Deci dacă chiar e să ajungem la anticipate, să treacă măcar iarna”, afirmă profesorul universitar.
George Jiglău spune că dacă anticipatele s-ar organiza în lunile de iarnă, în preajma sărbătorilor, ar putea fi în avantajul partidelor extremiste, iar Nicușor Dan s-ar putea să se gândească și la acest aspect.
„Să admitem, indiferent ce am crede despre convingerile politice ale președintelui, că este sincer când spune că nu-și dorește să vadă AUR la guvernare sau în zona guvernării. Și atunci, încearcă să evite un context care ar favoriza o apatie mai generalizată, mai ales din partea celor care sunt mai nemulțumiți, care nu vor neapărat AUR, dar n-ar pune ștampila nici pe ceilalți și care ar putea să fie exploatați mai eficienți de acea parte din electorat mai disciplinată, care merge mai spre extremă”, afirmă profesorul universitar.
Pe de altă parte, remarcă acesta, președintele nu este totuși obligat să declanșeze anticipate, în cazul în care a doua propunere de premier pică în Parlament. „Ar putea să mai încerce încă o dată și de câteva ori vrea, dar atunci intrăm în altă discuție”
„Știm bine că președintele nu lasă foarte mult să se întrevadă din felul în care gândește și că rămâne un mare semn de întrebare cu privire la lipsa aceasta de acțiune pe care o vedem de câteva săptămâni, de la momentul Veștea încoace”, mai spune acesta.
Astfel, adaugă George Jiglău, președintele Nicușor Dan a trecut de la a fi foarte pro-activ în susținerea învestirii guvernelor Tomac și Veștea, la a fi foarte pasiv în raport cu negocierile pentru noul Guvern.