România a doborât două drone cu un avion F-16 FOTO Facebook/MApN
Trei drone au fost doborâte în numai trei zile de avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Române, după ce au pătruns neautorizat în spațiul aerian al țării: prima a traversat vineri sute de kilometri, de la Sulina până în județul Buzău, iar următoarele două au fost interceptate în Delta Dunării și deasupra apelor teritoriale din zona Sulina–Chilia.
Pentru distrugerea lor au fost lansate cel puțin trei rachete AIM-9 Sidewinder, estimate public la aproximativ 450.000 de dolari bucata, în timp ce o dronă Shahed-136 sau echivalentul rusesc Geran-2 ar costa între 20.000 și 50.000 de dolari. Cu toate că răspunsul românesc pare disproporționat la nivel de costuri, expertul în politici militare Hari Bucur Marcu a explicat, pentru Ziare.com, că un astfel de calcul simplist este greșit când vine vorba de orice strategie militară.
Cel puțin la prima vedere, factura vizibilă a interceptărilor depășește 1,35 milioane de dolari și nu cuprinde racheta trasă fără succes de un Eurofighter italian, orele de zbor, combustibilul, mentenanța aeronavelor și refacerea stocurilor de muniție. MApN nu a făcut publice versiunea fiecărei rachete, valoarea contractuală a muniției consumate sau costul la care stocurile vor putea fi completate, însă pentru trei drone, valoarea țintelor s-ar situa aproximativ între 60.000 și 150.000 de dolari, de nouă până la 22,5 ori sub costul cumulat atribuit celor trei rachete Sidewinder.
Această diferență nu demonstrează însă că interceptarea a fost nejustificată. În apărarea aeriană, costul interceptorului este raportat la paguba pe care ținta o poate produce, la oamenii și infrastructura aflate pe traiectorie și la informațiile pe care aparatul le-ar putea colecta. Prima dronă a traversat un traseu de la Sulina până în Buzău, trecând prin apropierea unor zone locuite și a unor obiective importante, astfel că valoarea sa de fabricație nu măsoară riscul creat de încărcătura explozivă, de o eventuală prăbușire necontrolată sau de atingerea unei ținte de infrastructură critică.
„Nu așa se calculează costurile. Niciun planificator de apărare aeriană nu se uită cât costă ținta pe care urmează sub doboare. Nu-l interesează. N-are niciun interes. Ce e important este ca costurile apărării aeriene sau a doborârii unei ținte aeriene să fie întotdeauna mai mici decât paguba pe care poate să o producă acea țintă. Adică dacă aceeași dronă, încărcată cu 35 de kg de explozibil de înaltă putere, că mai mult nu poate să ducă, se îndreaptă spre centrala de la Cernavodă, care poate produce o pagubă de un miliard, să zicem, o asemenea dronă, 100 de rachete de o jumătate de milion, înseamnă 50 de milioane de euro.
Vă dați seama că e mult, mult mai ieftin să ai 100 de rachete pe o singură dronă decât să ajungă drona să lovească centrala. Așa se calculează costurile, pe lângă care există o serie de costuri nemateriale”, a punctat expertul în apărare, ilustrând ideea cu exemplul unei drone de cercetare care obține informații ce, folosite de către Rusia, ar produce României pagube de sute de milioane de euro, precum date despre localizarea stațiilor radar permanente, deci imobile, sau informații despre codurile de recunoaștere a avionului inamic. „O astfel de pagubă justifică ca o dronă care e echipată cu mijloace de spionaj electronic, care costă, să zicem, 100 de mii de euro, să fie lovită de către o rachetă de 500 de mii de euro. Pentru că astfel se previne o pagubă de, știu eu, 50 de milioane, 100 de milioane.”
Cum se refac stocurile de rachete și de ce nu ar trebui să ne facem griji de rapiditatea cu care putem răspunde acestor violări ale spațiului aerian
În ceea ce privește modul în care stocurile de rachete sunt utilizate în prezent, acesta a clarificat că dacă rachetele sunt de producție americană, companiile au avut o serie limite de producție ridicate de cei din administrația Trump, astfel încât, „în mai puțin de un an de zile, cei de la Lockheed Martin, de pildă, care produceau, să zicem, șase rachete pe lună, au ajuns să producă patruzeci pe lună. Plus că administrația americană a încurajat inclusiv producția artizanală, care presupune că poate oricine să-și facă în un garaj să-și confecționeze un atelier de asamblat drone și, pe urmă, să le vândă guvernului”, a contextualizat expertul.
În ceea ce privește situația de la sol din România, noi avem date la trăgători, la aviație câteva unități de foc, restul unităților fiind în depozite, iar dacă și din acele depozite se completează unitățile luptătoare, ulterior se refac stocurile din depozit. „Așadar, nu e ca și când așteptăm să vină din fabrică racheta ca să putem trage cu ea de pe avion. Lucrurile acestea sunt uzuale, se întâmplă de la bun început. Nu e nicio improvizație aici. Din momentul în care s-a dat ordine să se deschidă foc cu o rachetă de o jumătate de milion, deja a intrat tot sistemul în funcțiune, astfel încât, într-un termen rezonabil, de câteva luni, o altă rachetă vine în stoc în locul acestea care a fost trasă”, a punctat expertul.
