Mostră rară de decenţă jurnalistică: Cum a comentat Vali Moraru ce s-a întâmplat la imnul României

După scandalul care implică, în aceste zile, naţionala de hochei – care, oricum, a pornit de la nişte exagerări şi minciuni după cum Adevărul a scris aici -, o parte a presei a aşteptat finala Cupei României cu sufletul la gură! Asta deoarece, una dintre echipele calificate în ultimul act a fost Sepsi Sfântu Gheorghe, care provine din Covasna. Adică, o formaţie numai bună de a fi folosită pentru a amplifica, artificial, un scandal cu tentă etnică.

 

Exact cum era de aşteptat, în ziua finalei Cupei României, au circulat tot felul de ştiri ciudate. De pildă, a ajuns subiect de indignare faptul că, în momentul intonării imnului României, câţiva jucători de la Sepsi n-au dus mâna la inimă! Asta în condiţiile în care un asemenea gest nici nu e obligatoriu şi, inclusiv la meciurile echipelor naţionale, găsim de fiecare dată zeci de fotbalişti care stau, pur şi simplu, pe gazon, în momentul intonării imnului, fără să aibă mâna la inimă.

 

Revenind la finala Cupei României, Sepsi – Voluntari (2-1), culmea exagerării a fost atinsă, când s-a publicat următoarea ştire: „Galeria celor de la Sepsi s-a întors cu spatele la gazon, în momentul intonării imnului naţional“. 

 

Doar că, atunci când te uitai pe imagini, vedeai câţiva indivizi, care puteau fi număraţi pe degetele unei mâini, care, într-adevăr, s-au întors cu spatele la teren, când s-a intonat imnul naţional. Restul galeriei venite din Covasna a stat decent, cu faţa la gazon şi a ascultat imnul. Din păcate, realitatea n-a mai contat şi informaţia transmisă a fost cea pomenită mai sus.

 

Văzând această exagerare grosolană, moderatorul Digi Sport, Vali Moraru, a ţinut să clarifice lucrurile, imediat după finala câştigată de Sepsi.

 

Spre lauda sa, Moraru a dat dovadă de decenţă jurnalistică şi a explicat exact ce s-a întâmplat, înainte de startul partidei.

 

„Văd în mediul online că nişte patrioţi acuză că galeria celor de la Sepsi s-a întors cu spatele la gazon, când s-a intonat imnul naţional. Haideţi să lămurim lucrurile. Au fost vreo trei inşi care au făcut acest gest urât. Probabil, oameni veniţi direct din Ungaria. Repet, e un gest urât, care merită să fie taxat. De aici însă până la a spune că toată galeria lui Sepsi s-a întors cu spatele la imn e cale lungă. Şi o exagerare. Pentru că oamenii au stat decent şi au ascultat imnul“, a fost reacţia moderatorului Digi Sport.

 

Nu e prima dată când Vali Moraru dă dovadă de reacţii corecte. Şi în trecut, jurnalistul postului Digi Sport a avut mai multe intervenţii, în timpul emisiunilor sale, în care a spus lucrurilor pe nume, fără a exagera din dorinţa de face rating cu orice preţ.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

SURSA