Home ȘtiriMesajul Președintelui României de Ziua Tricolorului, 26 iunie 2026

Mesajul Președintelui României de Ziua Tricolorului, 26 iunie 2026

Președintele României, Nicușor Dan a declarat:

„Astăzi, 26 iunie, sărbătorim Ziua Drapelului Național, un simbol care ne unește oriunde ne-am afla. Alături de stemă, sigiliu și imn, Tricolorul este cartea noastră de identitate în lume.
Drapelul Național duce mai departe istoria vechilor steaguri de luptă și leagă trecutul de prezent și viitor. Ne-a fost alături în toate momentele de cumpănă și, sub culorile sale, România a devenit un stat puternic și modern.
În ultimele decenii, aceleași culori au însoțit drumul nostru european și euro-atlantic, parcursul firesc al unei națiuni care și-a consolidat instituțiile democratice și care nu se teme să își apere valorile fundamentale.
Tricolorul a fost martor al sacrificiului și al curajului celor care au luptat pentru unitate și libertate. De aceea, astăzi nu onorăm doar un simbol, ci și eroii noștri, veteranii de război și din teatrele de operații, precum și pe cei care au servit România cu onoare și devotament, în țară și în afara granițelor sale.
Pentru românii de pretutindeni, Drapelul reprezintă ancora emoțională a apartenenței la o singură națiune, a solidarității și a legăturii profunde cu valorile și tradițiile noastre comune. Oriunde este arborat, Tricolorul inspiră respect, încredere și speranță.
În actualul context internațional, marcat de multiple provocări de securitate și de transformări profunde, România continuă să fie un stat responsabil, un aliat de încredere și un factor de stabilitate în regiune. Iar forța noastră vine din solidaritatea în jurul valorilor democratice și din respectul față de simbolurile naționale care ne definesc.
La mulți ani Drapelului Național! La mulți ani, România!”

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu