Lumea care se schimbă rapid într-un coșmar. Și arată astfel

Va începe noul an școlar și pentru copiii din Texas (SUA). Pregătirile sunt în toi, dar nu arată nicidecum așa cum știți dumneavoastră și cum o fac sute de milioane de familii din toată lumea. 

Dimpotrivă, apare un element nou
care, sociologic vorbind, arată imensa putere de adaptare a oamenilor la noile
condiții, dovedind o capacitate de răspuns bazată, oare cum se putea altfel
într-o lume care se revendică din ce în ce mai puternic la rădăcinile istorice
ale violentei cuceriri a Vestului sălbatic. Se arată la orizont o nouă lume
care reintroduce, la un cotul alt nivel de tehnologizare, principiile luptei
pentru supraviețuire, ale competiției directe pentru supraviețuirea celui mai
bine înarmat pentru atac sau echipat pentru a opune rezistență.

Nivelul violenței în SUA a atins cote de neimaginat, crește continuu și
are de ceva timp o componentă sinistră între toate: violența în școli,
masacrele teribile în comunitățile școlare și care au autori adolescenți, nu
arareori din clasele primare. Și atunci, ce este mai normal – în plină și
desăvârșită anormalitate – decât să vedem cum apare inițiativa privată care
scoate acum bani și din acest filon care pare inepuizabil: oferta de armură de
protecție completă pentru copii încă din prima lor zi de școală.

Iată, printre cele mai interesante oferte, puteți să alegeți, ca părinți
grijulii care vă aflați, această vestă tactică CENTURION  la prețul super-modest de 499$, adevărat
chilipir având în vedere caracteristicile sale:

Blog1 jpg

Vreți să profitați de oferta de pantaloni ieftini? Sigur, uite, așa se
duce spre școală cu copilul de mânuță o mamă modernă și conștientă de mediul
ostil în care trăiește:

Blog2 jpg

Cumpărați din timp și în limita stocurilor disponibile ceea ce este
necesar pentru a vă apăra copiii de orice tip de atac din partea colegilor lor
și aveți mare grijă ca veșmintele tradiționale să fie potrivite pentru a
permite mișcarea liberă, degajată și fericită, bine protejată de vesta de
protecție:

Blog3 jpg

Poate, ca să spunem așa, sunteți mai strâmtorați și nu vă
permiteți asemenea cheltuieli. Nu-i nimic, Aveți la dispoziție șansa de a trăi
într-o societate în care orice vis este posibil, iar inovarea tehnologică a și
găsit răspunsul adecvat și pentru sărăntoci. A apărut – și se vine precum
pâinea albă, scuzați de expresie – ghiozdanul care poate fi folosit drept scut
de protecție. Iată-l expus la vânzare și iată și foarte bine desenatele
instrucțiuni de folosire. Simplu, clar și eficace.

Blog4 jpg
Blog5 jpg
Blog6 jpg

Oricum, pentru toate astea trebuie să-ți educi copilul de
mic și poate fi un exemplu de urmat inițiativa denumită simplu și promițător
OPERATION KIDS, prin care cei din AIR FORCE MEDICAL SERVICE le arată copilașilor cum trebuie
purtată corect o vestă blindată. În paralel cu apariția pe rețelele sociale a
unor materiale din ce în ce mai elaborate și profesionist realizate de către
experți în materie care explică tot ceea ce părinții conștienți trebuie să știe
despre produsele respective, despre diferențele specifice în condiții de luptă,
cu demonstrații elocvente.

Sigur, asta este societatea, aste-i sunt tendințele
comportamentale violente, acesta este răspunsul logic. Dar este el semnificativ
în sensul că dă o indicație despre cum începe să arate orizontul unei lumi din
ce în ce mai tentate să adopte, la nivel global, recursul la violență ca singur
mod privilegiat pentru rezolvarea oricărei situații? La începutul vieții
școlare, copilul primește vesta anti-glonț și e învățat cum să se comporte în
caz de atac în școală. Dar este ușor de imaginat că, foarte rapid, poate chiar
în anul următor, va începe să ceară să fie pregătit în poligon și, gradual, să
aibă acces la arme ușoare care pot fi mânuite, cu efect mortal, chiar de la
acea vârstă. E normal și foarte logic ca, la un moment dat,  reflexul de apărare să se transforme într-unul
de atac. Unde se închide cercul? Deocamdată, suntem martorii unui început cu
totul nedorit și neașteptat. Și este de așteptat să se producă și un fenomen
ulterior de contagiune, în primul rând la nivelul societății americane dar
care, doamne ferește, poate afecta și alte zone ale lumii.

Puteți considera că toate astea fac parte doar dintr-o
simplă poveste de tip senzaționalist. Eu cred însă că vorbim de ceva mult mai
grav și mai serios, pe măsura exactă a lumii violente și din ce în ce mai nepăsătoare
la suferință în care trăim, asistând cu pătimașă și morbidă curiozitate la
morțile altora, ca la spectacolul la modă și gustat deopotrivă, cu delicii, de
politicieni și publicul larg.

SURSA