Trei tineri reținuți pentru viol și lovire sau alte violențe FOTO captură video /Poliția Română
Trei tineri au fost reținuți pentru infracțiuni de viol și lovire sau alte violențe, după ce ar fi sechestrat și abuzat o femeie timp de o noapte întreagă. Polițiștii clujeni i-au reținut pe cei trei cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani care ar fi utilizat „constrângere fizică și psihică” pentru acte sexuale neconsensuale cu femeia într-un imobil din comuna Florești.
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au efectuat, joi, 24 septembrie, patru percheziții domiciliare la adrese din Florești și Cluj-Napoca. Doi dintre suspecți sunt din comuna clujeană, iar un al treilea din județul Iași.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în noaptea de 15 septembrie a.c., în timp ce persoana vătămată se afla într-un imobil din comuna Florești, aceasta ar fi fost supusă unor acte sexuale neconsimțite, prin constrângere fizică și psihică, de către doi dintre cei trei tineri cercetați”, au transmis reprezentanții poliției, citați de stiridecluj.ro.
Cel de-al treilea tânăr ar fi sprijinit desfășurarea activității infracționale, spun anchetatorii.
După audieri, cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele.
Cei trei au fost audiați, iar anchetatorii le-au comunicat oficial calitatea procesuală, acuzațiile formulate, precum și drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
În urma probelor administrate până în acest moment, polițiștii au decis reținerea celor trei pentru 24 de ore. Aceștia urmează să fie introduși într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.