Încep extinderea și amenajarea spațiilor de Urgență ale Spitalului Județean Pitești

Încep extinderea și amenajarea spațiilor de Urgență ale Spitalului Județean Pitești, după ce vineri a avut loc predarea-primirea amplasamentului aferent investiției finanțate cu bani europeni prin Programul Operaţional Regional. 

SJU Pitești Foto: Facebook SJU Pitești

„Extindere și dotare spații Urgență și amenajări incintă
Spital Județean de Urgență Pitești”, proiectul pentru demararea căruia tocmai a fost predat amplasamentul,
presupune, printre altele, extinderea spațiilor medicale la nivelul demisolului
prin realizarea unui spațiu de resuscitare cu două paturi, spațiu de evaluare
și tratament imediat cu 13 paturi, o zonă de imagistică dotată cu un aparat Computer
Tomograf și echipament Roentgen pentru radiografii.

Este vorba despre un proiect cu o valoarea totală este de
9.225.987,58 lei, sumă din care: proiectarea și asistența tehnică se ridică la
245.806,40 lei, iar execuția lucrării, la 5.703.956,96 lei.

Ce amenajări se vor face la Spitalul Județean Pitești

La parter vor fi amenajate spații destinate personalului
medical: o sală de întâlniri colective, birou medic șef UPU, birou asistent șef
UPU, cameră de odihnă, cameră de gardă, vestiare și grupuri sanitare organizate
pe sexe și un spațiu tehnic.

image

SJU Pitești Foto: Facebook CJ Argeș

„Proiectul propune și adaptarea spațiilor exterioare în așa
fel încât funcționarea corectă a noilor spații să nu fie întreruptă (livrarea
cu ambulanța a pacienților în stare critică direct în cadrul unității de
imagistică UPU se va face din exterior, fără a fi nevoie ca pacientul să fie
transportat mai întâi prin interiorul clădirii). Nevoile umane față de un
spațiu verde vor fi satisfăcute (se va asigura un circuit atât pentru angajații
spitalului, cât și pentru pacienți, o alee perimetrală unui rond verde dotată
cu bănci de grădină)
”, explică CJ Argeș.

Unul dintre beneficiile implementării acestui proiect va fi
reducerea timpilor de așteptare până la rezolvarea cazurilor prezentate în
structura de urgență, creșterea gradului de satisfacție al pacienților/aparținătorilor,
precum și a gradului de satisfacție a salariaților din structură.

Toate aceste
îmbunătățiri ale activității sunt
gândite să ducă la creșterea calității serviciilor medicale furnizate de
Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Patru mari proiecte de infrastructură la Spitalul Județean Pitești

Pentru reabilitarea, extinderea și modernizarea Spitalului
Județean de Urgență Pitești, Consiliul Județean Argeș are în implementare, pe
lângă cel care începe acum, alte trei mari proiecte de infrastructură.

„Anul acesta se vor finaliza lucrările la noul corp de
clădire P+4, finanțat din bugetul propriu al C.J. Argeș. În luna septembrie vom
preda amplasamentul pentru proiectul privind <<Extinderea şi dotarea
Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti>>. Al
patrulea proiect este cel care vizează <<Consolidarea și reabilitarea
Spitalului Județean de Urgență Pitești>>. Un proiect foarte greu, o
provocare pentru Consiliul Județean Argeș, pentru cadrele medicale de acolo,
pentru constructor, deoarece se va lucra sub sarcină. Este un proiect cu o
valoare foarte mare și foarte greu”
, explică Marius Nicolaescu, vicepreședinte
C.J. Argeș.

SURSA