La
Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie a
avut loc un curs altfel: „În căutarea demnității” – susținut de cunoscutul
sociolog Gelu Duminică, împreună cu faimosul taraf condus de Marian Bătănași
(Mexicanu).
Hora din Aula Magna a UVT FOTO captură TikTok
Studenții care
au participat la cursul susținut de sociologul Gelu Duminică, la Universității
de Vest din Timișoara, au încins o horă în Aula Magna a Universității de Vest,
pentru a celebra diversitatea și armonia intercultural. O înregistrare video a
fost urcată pe TikTok și a strâns peste 8.000 de aprecieri, sute de comentarii
și aproape 6.000 de distribuiri.
În mediul
online au existat și comentarii de genul: după laureații Nobel Orhan Pamuk (Literatură), Jean Marie Lehn
(Chimie), Jean Pierre Sauvage (Chimie) și Eric Maskin (Economie) sau scriitorul
Pascal Bruckner, în Aula Magnă a UVT a urmat o horă Marian Mexicanu.
Evenimentul
a început prin a oferi o perspectivă istorică a identității culturale rome,
pornind de la perioada de robie, deportare și eliberare, până în prezent. Pe
lângă această trecere în revistă a istoriei, s-au adus în discuție și alte teme
de interes major.
Un subiect
special abordat a fost rolul muzicii etniei rome în societatea românească. S-a
dezbătut modul în care muzica romă a influențat și a fost influențată de
cultura românească. De asemenea, s-au adus în discuție prejudecățile moștenite
de-a lungul generațiilor cu privire la această etnie și modul în care acestea
au impact asupra comunității rome.
Evenimentul
a fost animat de muzica lăutărească, cântată în acest curs deschis într-o
varietate de stiluri vechi și noi.
“Prin
intermediul unei analize comparative, publicul a putut să se bucure nu doar de
experiența muzicală, ci și să înțeleagă cum muzica influențează și conectează
comunitatea, care este direct proporțională cu <limba> în care e cântată
și artistul care o interpretează. Scopul suprem al muzicii nu este altul decât
acela de a depăși barierele și prejudecățile interculturale. Muzica servește ca
mijloc de promovare a armoniei culturale și a conviețuirii între indivizi,
indiferent de originea lor culturală. Puterea muzicii constă în capacitatea sa
de a depăși barierele lingvistice și de a facilita conexiuni autentice între
oameni proveniți din diverse culturi”, a transmis Horia Băcanu, purtătorul de cuvânt al UVT.