Home ȘtiriGuvernul Bolojan, O Nouă Măsură în Cazul Elevilor! Executivul Amână Programul Până în 2027

Guvernul Bolojan, O Nouă Măsură în Cazul Elevilor! Executivul Amână Programul Până în 2027

Guvernul condus de Ilie Bolojan a decis amânarea aplicării Programului național „Vouchere culturale pentru elevi”, o măsură care trebuia să intre în vigoare încă din anul școlar 2024–2025. Potrivit unei ordonanțe de urgență publicate în Monitorul Oficial pe 30 ianuarie, programul va fi suspendat până la începutul anului școlar 2027–2028, motivul invocat fiind lipsa fondurilor disponibile în sistemul de educație.

Decizia vine în contextul unor ajustări bugetare mai ample, autoritățile explicând că măsura este necesară pentru a limita cheltuielile publice, în condițiile presiunilor financiare existente asupra învățământului preuniversitar.

„Guvernul suspendă aplicarea prevederilor privind Programul național «Vouchere culturale pentru elevi» până la începutul anului școlar 2027-2028, pentru a se limita cheltuielile bugetare, invocând «constrângerile bugetare cu care se confruntă sistemul național de educație»”, se arată în Ordonanța de urgență care modifică Legea învățământului preuniversitar.

Conform legislației adoptate anterior, fiecare elev ar fi trebuit să beneficieze de un voucher cultural în valoare de 250 de lei, acordat progresiv începând cu anul școlar 2024–2025. În practică, programul nu a fost niciodată aplicat, întrucât Ministerul Educației nu a aprobat și nu a supus dezbaterii publice normele de metodologie și mecanismul de acordare.

Prin acest program, elevii urmau să primească suma de 250 de lei prin intermediul unor carduri reutilizabile, destinate exclusiv activităților culturale. Banii puteau fi folosiți pentru achiziția de cărți, bilete la concerte sau spectacole, intrări la muzee, precum și pentru excursii organizate cu tematică istorică sau culturală.

„Prin Programul național Vouchere culturale pentru elevi, deținătorii primesc suma de 250 lei prin intermediul unor carduri reutilizabile, sumă care este la dispoziția beneficiarului pentru servicii și evenimente culturale precum concerte, intrări în muzee, cărți sau excursii organizate cu tematici culturale sau istorice. Derularea programului este reglementată prin hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Educației”, se mai precizează în document.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu