Cosmina Cerva, lidera grupului PACE, Întâi România FOTO Facebook/ Cosmina Cerva
Senatoarea Cosmina Cerva, lidera grupului PACE, Întâi România a transmis joi, 17 septembrie, că parlamentarii din grup vor vota orice propunere de premier politic făcută de președintele Nicușor Dan, dar nu un tehnocrat. Aleasă pe listele SOS România, Cerva spune și că ceilalți lideri politici nu ar fi înțeles gravitatea momentului în care se află România.
Senatoarea PACE Cosmina Cerva a declarat la ieșirea de la consultările cu președintele Nicușor Dan că șeful statului, în această seară, va ieși cu prima declarație și este posibil ca în această seară să iasă și cu prima nominalizare, dacă nu mâine cel târziu.
„Din păcate, poziția sau concluzia dânsului, după consultările de aproape 5 ore, de astăzi, a fost că cei care au venit la consultări încă n-au înțeles pe deplin situația foarte gravă în care este România, o situație la care au cam contribuit toți și este obligația celor care au stat în coaliție ca acum să redreseze România”, a precizat senatoarea Cosmina Cerva.
„Noi vom susține orice guvern politic care vine cu un plan de guvernare de redresare a României și care, încă o dată, repet, nu are linii roșii, pentru că acele linii roșii nu au făcut decât să ducă la situația în care suntem astăzi. Aceste linii roșii, de fapt, au fost niște ambiții personale ale liderilor de partid, care s-au înghesuit care mai de care să spună nu vrem, înainte să vină să spună cetățenilor români că este momentul să începem să construim”, a precizat Ceva.
Cosmina Cerva a mai spus că grupul PACE va vota prima nominalizare, dacă ea este politică.
„Nu mai vrem guverne și experimente cu premieri tehnocrați, pentru că s-a demonstrat în România, acest stil de guvernare nu merge și atunci așteptăm ca în seara asta sau mâine să fie făcută prima nominalizare”, a menționat senatoarea PACE.
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea premierului