Preşedintele american Joe Biden trebuie să profite de „oportunitatea istorică” de a elabora un plan pentru o pace durabilă între Israel şi palestinieni care să îi submineze pe extremiştii de ambele părţi, a transmis joi ‘Grupul Înţelepţilor’, potrivit AFP.
Joe Biden FOTO Profimedia
Într-o scrisoare deschisă, grupul de înalţi oficiali, activişti pentru pace şi apărători ai drepturilor omului, fondat în 2007 de Nelson Mandela, îi solicită preşedintelui SUA să definească o „viziune pentru pace”, scrie Agerpres.
Planul trebuie să se bazeze pe o soluţie cu două state şi „să recunoască drepturi egale pentru palestinieni şi israelieni”, scriu semnatarii, printre care se numără Mary Robinson, preşedinta grupului şi fostă preşedintă a Irlandei, precum şi doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace.
Planul trebuie să se bazeze pe dreptul internaţional, să determine cine va controla Gaza, să abordeze preocupările legitime de securitate ale Israelului şi „să pună capăt anexării accelerate a pământului palestinian de către Israel”.
„Pe măsură ce polarizarea se adânceşte, lumea are nevoie de dvs. pentru a trasa o viziune pentru pace. Această viziune trebuie să le dea speranţă celor care resping extremismul şi vor ca violenţa să înceteze”, se arată în mesaj.
De la atacul Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie, are loc un război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană.
În Israel, aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise, majoritatea civili, conform autorităţilor. De la atac, 51 de soldaţi au fost ucişi pe teritoriul palestinian, potrivit armatei israeliene, care estimează că aproximativ 240 de persoane au fost luate ostatice de Hamas în Gaza.
Bombardamentele israeliene de represalii asupra Fâşiei Gaza au ucis 11.500 de persoane, majoritatea civili, inclusiv 4.710 copii, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Un plan de pace va necesita timp şi „mult curaj politic”, recunoaşte Grupul Înţelepţilor.
Autorii condamnă „atacurile atroce ale Hamas din 7 octombrie”, dar cred că „distrugerea Fâşiei Gaza şi uciderea civililor nu îi pune pe israelieni în siguranţă. Aceste acţiuni vor duce la mai mult terorism, în regiune şi în afara ei. Nu există o soluţie militară la acest conflict”.
„Istoria nu va uita niciodată” mandatul lui Joe Biden dacă reuşeşte să construiască o „coaliţie de parteneri care caută o soluţionare echitabilă şi sunt capabili să producă un plan viabil”, concluzionează scrisoarea.