Factori principali care cauzează boala și duc la deces

706 citiri

Un studiu condus de oamenii de știință de la Universitatea Washington din Statele Unite, publicat pe 20 august 2022 în revista The Lancet, a constatat care sunt factorii de risc cei mai importanți ce cauzează cancerul și ulterior decesul pacienților. Aceștia sunt fumatul, consumul de alcool și supraponderabilitatea.

Acesta a reprezentat cel mai important proiect de cercetare de acest gen, iar cei 3 factori sunt responsabili de aproape jumătate din totalul deceselor cauzate de cancer la nivel mondial, potrivit The Guardian.

Cancerul este a doua cauză de mortalitate pe plan global, după bolile cardiovasculare, iar expunerea la factorii de risc joacă un rol cheie în dezvoltarea multor tipuri de cancer. Medicii nu cunosc cauzele exacte ale cancerului și nu orice caz al bolii sau deces este evitabil, dar există factori de risc care pot crește șansele oamenilor de a-l dezvolta.

Acum, cercetătorii de la Facultatea de medicină a Universității Washington, Statele Unite, au devenit primii care au descoperit modul în care factorii de risc contribuie la decesele cauzate de cancer la nivel global.

Misterul legat de Sfântul Petru a fost descifrat: Descoperire care confirmă scrierile Bibliei VIDEO

Fumatul, consumul de alcool și un indice de masă corporală (IMC) ridicat sunt cei trei factori importanți care duc la dezvoltarea cancerului. În total, factorii de risc sunt responsabili de aproape 4,45 de milioane de decese de cancer anual în toată lumea, conform descoperirilor publicate în revista Lancet.

Acestea reprezintă 44,4% din toate decesele cauzate de cancer la nivel mondial. Jumătate din toate decesele cauzate de cancer la bărbați în 2019 (50,6% sau 2,88 milioane) s-au datorat factorilor de risc estimați, în comparație cu mai mult de o treime la femei (36,3% sau 1,58 milioane).

Semnal de alarmă tras de medicii europeni: Ceva din aer ne înnebunește VIDEO

Cea mai mare cauză a deceselor provocate de cancer, la bărbați și femei, a fost cancerul de trahee, bronhii și plămâni. A urmat cel de col uterin, colon, sân, la femei.

Cele mai mari rate de deces de cancer au fost în: Europa Centrală (82 decese la 100.000 de persoane), Asia de Est (69), America de Nord (66), America Latină (64) și Europa de Vest (63).

SURSA