Home Știri„Este o probabilitate puternică de a avea un premier tehnocrat”

„Este o probabilitate puternică de a avea un premier tehnocrat”

Guvernul Bolojan FOTO gov.ro

Pe fondul discuțiilor intense despre posibile soluții pentru depășirea crizei politice și guvernamentale, apare frecvent scenariul unui premier independent sau tehnocrat.

Ideea unui guvern de avarie și a unui executiv „de specialiști” revine periodic atunci când negocierile politice se blochează. În acest moment, scenariul unui premier din afara partidelor politice este din nou vehiculat, ca posibilă soluție de ieșire din blocaj.

Consultantul politic Radu Magdin, analist și CEO al Smartlink Communications, a explicat pentru Ziare.com că România poate avea cabinet guvernamental politic, dar prim-ministru tehnocrat.

Mix între tehnocrație și politică

Radu Magdin punctează că șeful Guvernului ar putea veni din afara partidelor, însă echipa guvernamentală va avea culori politice, în sensul în care miniștrii vor fi numiți de partide.

„Una este cabinetul tehnocrat, una este premierul independent sau tehnocrat. Cabinetul foarte probabil va fi politic și da, este o probabilitate relativ puternică de a avea un premier independent sau tehnocrat”, a argumentat Radu Magdin pentru Ziare.com.

Inteligența emoțională, factor important în politică

Dincolo de competențele profesionale, consultantul politic remarcă un aspect adesea ignorat în evaluarea liderilor politici: inteligența emoțională, care duce la capacitatea de relaționare și gestionare a tensiunilor.

„Depinde foarte mult de supraviețuirea acestui prim-ministru și în consecință și a cabinetului său de personalitatea viitorului premier și de abilitățile sale politice. Este foarte important în politică nu doar inteligența în sine, ci și inteligența emoțională”, a spus Radu Magdin pentru Ziare.com.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu