Eroii accidentului tragic din Italia: au înfruntat moartea ca să scoată oamenii dintre fiare: „Când cineva e pe moarte, nu pleci”

21 de persoane au murit și alte 15 au fost rănite în cumplitul accident de autocar petrecut marți seara în Veneția. Mulți dintre cei care au supraviețuit sunt, astăzi, în viață, datorită curajului și intervenției rapide a doi imigranți care lucrau pe un șantier din apropiere.

Boubacar Touré și Odion Eboigbe au salvat mulți călători din autocar FOTO X

Bărbații au intrat în autocarul în flăcări și au scos dintre
fiare cât de mulți oameni au putut înainte ca pompierii să ajungă. Deși au
salvat vieți omenești, Boubacar și Odion nu se consideră eroi: „Când cineva
are nevoie de ajutor pentru că este pe moarte, nu poți să pleci”.

Când Boubacar Touré și colegii săi de apartament au auzit un
zgomot puternic lângă apartamentul lor, au crezut că este cutremur. Apoi au
deschis fereastra de la bucătărie, unde găteau cina, iar unul dintre ei a
strigat: „A căzut un autobuz!”.

„Am coborât la locul în care autobuzul ardea și am auzit
o femeie țipând: „Copilul meu, copilul meu“”,
spune Boubacar, în vârstă de
27 de ani, din Gambia. „Am reușit să o scot afară prin geam și apoi l-am
scos pe fiul ei, care era ars grav, dar încă în viață”,
le-a povestit
tânărul jurnaliștilor de la BBC.

Boubacar spune că a reușit să ajungă la stingătorul din
autocar pentru a ține sub control flăcările, dar nu a fost suficient. „Oamenii
îmi dădeau alte stingătoare, dar nimic nu a ajutat, a trebuit să așteptăm
pompierii. Așa că i-am tras pe alții în siguranță, o femeie, un bărbat și un
copil. Oamenii sângerau în zona capului, era atât de mult sânge”,
își
amintește bărbatul.

„Nu m-am gândit la siguranța mea”

Colegul său de apartament, Odion Eboigbe din Nigeria, nu a
stat deoparte. Împreună, cei doi au reușit să scoată mai multe persoane din
autocarul electric, ale cărui baterii au luat foc după impactul puternic.

„Am reușit să salvăm mulți, dar, din păcate, alții au
murit”,
spune el. „Nu m-am speriat, nu m-am gândit la siguranța mea
pentru că am văzut oameni cu capul despicat. Azi colegii mei m-au întrebat: „la
ce te gândeai când te-ai dus spre flăcări?”, și le-am spus că trebuia doar să
salvez femeile și copiii”.

Odată cu sosirea pompierilor, a fost nevoie de ore întregi
pentru a stinge flăcările în totalitate și pentru ca răniții să fie duși la
spitale pentru a primi ajutor. Toate victimele au fost identificate.

Incendiul
a fost atât de puternic încât a fost nevoie de folosirea probelor ADN pentru a
identifica o parte dintre victime. În cele din urmă, toate cele 21 de persoane
decedate au fost identificate. 

Printre morți se află și patru români. Aurora și Georgiana,
două copile de 8 şi 13 ani, mama lor Mihaela, în vârstă de 42 de ani, şi tatăl
Mircea, în vârstă de 45 de ani, sunt cei patru români care au sfârșit după ce
autocarul a căzut de pe un pod, de la 15 metri înălțime.

Între timp, continuă
ancheta pentru a se stabili cauza accidentului. Autobuzul avea doar un an de
când fusese dat în folosință, iar colegii șoferului, care a murit și el, spun
că era experimentat și conștiincios.

„O tragedie prezisă”

În ultima sa postare pe Facebook, Alberto Rizzotto își
anunța prietenii virtuali că urmează să aibă o cursă către Veneția. În
imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede că autocarul nu avea
viteză. Modul în care schimbă, brusc, direcția, poate indica o defecțiune
tehnică sau o problemă de sănătate a șoferului.

Tragedia a ridicat deja semne de întrebare cu privire la
starea balustradelor de pe pod, care, în mod evident, erau vechi și ruginite. Domenico
Musicco, șeful unei asociații pentru victimele accidentelor rutiere, a numit
accidentul „o tragedie prezisă”.

„Întreţinerea drumurilor din Italia este slabă. Se
investeşte prea puţin în siguranţa rutieră. Se estimează că 30% din accidente
se reduc la asta”,
a declarat el agenţiei de presă AFP. Veneția a
declarat trei zile de doliu după tragedia care a zguduit profund acest oraș.

Boubacar și Odion spun că nu au mai dormit de la accident.
Când au fost numiți eroi, ei au ridicat din umeri. „Dacă salvarea oamenilor
te face un erou, atunci poate”,
spune Boubacar. „Dar când cineva are
nevoie de ajutor pentru că este pe moarte, nu poți să pleci”.

SURSA