Președintele României, Nicușor Dan, va fi gazda unui eveniment diplomatic major miercuri, 13 mai, la Palatul Cotroceni: Summitul Formatului București 9 (B9), organizat împreună cu statele nordice. Tema centrală a reuniunii este consolidarea securității transatlantice, sub deviza „Delivering More for Transatlantic Security”.
Mark Rutte și Volodimir Zelenski vin la București, la summitul B9+, organizat de Nicușor Dan
Evenimentul va avea o participare de nivel înalt, reunind lideri europeni și oficiali importanți din cadrul NATO și partenerilor strategici. Printre invitații principali se numără secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, alături de șefi de stat, premieri și miniștri ai apărării din mai multe țări aliate. Summitul va fi coprezidat de Nicușor Dan și de președintele Poloniei, Karol Nawrocki, subliniind cooperarea strânsă dintre cele două state în cadrul formatului B9.
„Preşedintele României, Nicuşor Dan, va găzdui miercuri, 13 mai 2026, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice. Evenimentul va fi co-prezidat de Preşedintele României şi de Preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, sub tema generală «Delivering More for Transatlantic Security»”, a transmis, duminică, 10 mai, Administraţia Prezidenţială.
Participanți confirmați la summit-ul B9
La reuniune vor lua parte lideri și oficiali din mai multe state membre NATO și partenere, printre care:
- Gitanas Nausėda (Lituania)
- Alar Karis (Estonia)
- Petr Pavel (Cehia)
- Edgars Rinkēvičs (Letonia)
- Peter Pellegrini (Slovacia)
- Alexander Stubb (Finlanda)
- Mette Frederiksen (Danemarca), prim-ministru
- reprezentanți ai Suediei, Norvegiei și Islandei la nivel ministerial sau diplomatic
- oficiali ai Statelor Unite, inclusiv Thomas DiNanno, subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională
- ministrul apărării din Suedia, Pål Jonson
- ministrul de externe al Norvegiei, Espen Barth Eide
- alți reprezentanți diplomatici din Bulgaria și Ungaria acreditați la NATO și în România
Programul reuniunii
Agenda summitului este structurată pe parcursul întregii zile:
- 10:30 – sosirea și primirea oficială a delegațiilor participante
- 11:00 – deschiderea sesiunii plenare, cu discursuri introductive susținute de președintele României și omologul polonez
- 14:20 – fotografia oficială de grup
- 14:30 – prânz de lucru între lideri
- 17:00 – conferință de presă comună susținută de liderii României și Poloniei, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte
Contextul Formatului București 9
Formatul București 9 reprezintă o platformă de cooperare regională lansată în 2015 la inițiativa României și Poloniei, având ca scop consolidarea securității pe flancul estic al NATO. Apariția sa a fost determinată de deteriorarea mediului de securitate în Europa de Est, mai ales după anexarea Crimeei de către Federația Rusă.
În ultimii ani, această structură de dialog a devenit un cadru important de consultare între statele est-europene și partenerii transatlantici, mai ales în contextul războiului din Ucraina, oferind un spațiu de coordonare politică și strategică între aliați.
Volodimir Zelenski mulțumește României pentru sprijinul acordat Ucrainei
Zelenski a declarat că sprijinul primit din partea României a avut un rol important pentru Ucraina în contextul războiului și a evidențiat necesitatea consolidării relațiilor bilaterale. În același timp, președintele ucrainean a avertizat că agresiunea Rusiei nu vizează doar Ucraina, ci reprezintă o amenințare la adresa întregului spațiu european.
Potrivit liderului ucrainean, colaborarea dintre România și Ucraina trebuie să continue și să se dezvolte atât în plan economic, cât și în domeniul securității regionale, pentru a face față provocărilor generate de conflict.
„Rusia nu trebuie să aibă liniște în Europa, e un agresor. Lovește țara noastră cu rachete și noi nu dorim nimănui să trăiască astfel de momente. Discuțiile de azi se referă în primul rând la modul în care putem colabora mai mult inclusiv în domeniul economic pentru binele popoarelor noastre. După începerea unui nou război în Orientul Mijlociu e clar că securitatea oricărei țări e mai importantă.
Experții noștri în drone deja se află în Orientul Mijlociu. Peste tot e nevoie de mai multă colaborare și expertiza noastră poate fi utilă. România ne-a ajutat să ne apărăm cetățenii. Mulțumim pentru componenta de protecție împotriva rachetelor. Vedem pericolul dronelor. Avem declarație comună pentru colaborare în domeniul apărării și e un pas corect. România e dispusă să colaboreze cu Ucraina pentru parcursul european. Îți mulțumesc, Nicușor! Am semnat Parteneriatul strategic.
Avem un mare potențial economic și în domeniul infrastructurii. Construim împreună cu România două linii noi de furnizare a energiei și acest lucru va permite României să devină mai puternică pentru a garanta securitatea în această regiune. E reciproc avantajos pentru ambele state. E important să putem realiza proiecte în domeniul exploatării petrolului în Marea Neagră. Am vorbit foarte mult despre proiecte concrete în domeniul petrolului și gazelor, în care România ne poate sprijini. Mulțumesc României pentru posibilitățile de tranzit.
Lucrăm și pentru deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei între cele două state. Am discutam și formatul B9. Dl președinte m-a invitat să particip și mulțumesc pentru respectul României față de cetățenii noștri care se află aici. Am discutat și despre dezvoltarea umanitară și culturală. Am semnat un decret pentru stabilirea Zilei Limbii Române la 31 august. Suntem dispuși să continuăm discuțiile pe toate problemele care există„, a declarat președintele Zelenski la o conferință de presă.