Dragobetele, patron al dragostei, este sărbătorit de spiritualitatea populară pe 24 februarie, ziua în care Biserica Ortodoxă cinsteşte Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Sărbătoarea are o tradiție milenară și marchează începutul primăverii.
Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români FOTO Shutterstock
Preluat de la vechii daci, unde era
perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au
transformat Dragobetele. Acesta a ajuns să fie considerat patronul dragostei,
zeitate ce ocroteşte şi poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit
protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care
ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce “se logodesc” în această zi.
În vechile calendare, explică
etnologul Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală,
luna februarie era considerată ultima de iarnă, iar ziua de 24, numită şi „cap
de primăvară”, marca începutul anului agricol şi ieşirea ursului din bârlog.
Prin câteva obiceiuri se anunţa sfârşitul iernii şi reînnoirea timpului. La 24
februarie se sărbătoreşte Dragobetele, considerat sărbătoarea iubirii, o
tradiţie cu rădăcini în istoria tracilor. Această zi şi-a păstrat simbolistica
şi în zilele noastre, devenind sărbătoarea românească a dragostei.
Fiul Babei Dochia
Începând cu 24 februarie, până după
„zilele babelor”, asistăm la practicarea mai multor ritualuri.
„Sărbătoarea
este puternic legată de pragul trecerii dintr-un anotimp în celălalt. Prin
obiceiurile şi practicile caracteristice acestei zile, Dragobetele atrage în
special tinerii. În credinţa populară, Dragobetele este feciorul Babei Dochia.
El reprezintă un element pozitiv în relaţia cu negativul simbolizat de Dochia.
Ea reprezintă timpul care a îmbătrânit şi trebuie să moară. Este, de asemenea,
şi un element aflat în neconcordanţă cu vremurile noi, cu timpul cel tânăr ce
aşteaptă să renască. În literatura de specialitate, Dragobetele este comparat
cu Eros sau Cupidon, fiind un simbol al iubirii în Panteonul românesc. Este
vesel, iubitor şi reprezintă energia, vitalitatea şi tinereţea”, explică Doina
Işfănoni.
La fel ca în cazul celor mai multe
sărbători românești se spune că de Dragobete nu e bine să coși, să speli rufe
sau să calci. În schimb este de preferat
să faci curățenie în casă pentru ca zilele ce vor urma să fie spornice. Despre
cei care participă la sărbătoarea de Dragobete se spune că vor fi feriţi de boli
şi că acest lucru îi ajută să aibă un an îmbelşugat. În plus, pentru noroc și
voie bună nu e bine să te cerți în această zi.
În vechime, pe 24 februarie, tinerii
ieşeau la pădure, făceau o horă și se sărutau. Fetele adunau flori pe care le
foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele şi tămâioarele erau
păstrate până la Sânziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare.
Exista credinţa că cele care nu făceau acest lucru rămâneau nelogodite. Dragobetele trebuia ţinut cu orice
preţ: dacă nu se făcea cumva, se credea că tinerii nu se vor
îndrăgosti în anul care urma.
Ce înseamnă dacă auzi pupăza cântând
În credinţa populară, pentru ziua de 24
februarie, există superstiţii care sunt păstrate cu
sfinţenie. De Dragobete nu se lucrează pentru că e rău de pocituri şi lovituri.
Credinţele populare referitoare la această sărbătoare sunt numeroase.
Astfel,
în popor se spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli, şi
mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an
îmbelşugat.
De asemenea, dacă plouă în ziua de Dragobete, primăvara va fi lungă şi
frumoasă, iar cine va auzi pupăza cântând, va fi harnic tot
anul.
În această zi nu se coase, nu se spală, nu
se merge la câmp, în schimb se face curaţenie pentru ca zilele ce vor urma sa
aibă spor în toate;
