Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri, 17 septembrie, clasificarea mişcării „Antifa”, un termen generic pentru grupurile de extremă stânga care se pretind antifasciste, drept organizaţie „teroristă”.
Donald Trump cere anchete. FOTO EPA-EFE
Clasificarea mişcării „Antifa” drept organizație „teroristă” are loc la o săptămână după asasinarea activistului ultraconservator Charlie Kirk, notează AFP, citată de Agerpres.
„Am plăcerea să îi informez pe numeroşii noştri americani patrioţi că desemnez +Antifa+, o catastrofă a stângii radicale, bolnavă şi periculoasă, drept organizaţie teroristă”, a declarat preşedintele american pe reţeaua sa Truth Social, folosind majuscule ca de obicei.
„Voi recomanda insistent ca persoanele care finanţează +Antifa+ să facă obiectul unei anchete aprofundate”
Donald Trump, care se află în prezent în Regatul Unit pentru o vizită de stat, a adăugat:
„De asemenea, voi recomanda insistent ca persoanele care finanţează +Antifa+ să facă obiectul unei anchete aprofundate, în conformitate cu cele mai stricte norme şi practici juridice”.
La începutul acestei săptămâni, Casa Albă a anunţat intenţia sa de a reprima ceea ce numeşte „terorismul intern” de stânga după asasinarea lui Charlie Kirk.
Tyler Robinson, suspectul acestui asasinat, este prezentat de o mare parte a dreptei drept un ucigaş de „extremă stângă”, deoarece le denunţase apropiaţilor săi„ura” vehiculată, potrivit lui, de Kirk şi a folosit muniţie gravată cu sloganuri antifasciste.
Robinson a fost inculpat oficial marţi de autorităţi, care au cerut pedeapsa cu moartea.
Charlie Kirk, 31 de ani, o figură a dreptei americane, şi-a folosit milioanele de urmăritori pe reţelele sociale şi intervenţiile în universităţi pentru a-l apăra pe Donald Trump în rândul tinerilor şi a răspândi ideile sale naţionaliste, creştine şi tradiţionaliste despre familie