O trusă chirurgicală din vremea dacilor, un sistem de filtrare a apei și inscripțiile controversate din Sarmizegetusa Regia le-au dat motive arheologilor să elogieze cunoștințele celor care au trăit în cetățile din Munții Șureanu.
Sarmizegetusa Regia. Foto: Daniel Guță
De peste două
secole, cetățile dacice din ținuturile Hunedoarei au fost cercetate de oameni
de știință, iar descoperirile și informațiile pe care aceștia le-au strâns de-a
lungul timpului dezvăluie o civilizație uimitoare.
Unele artefacte
rare, scoase la iveală în anii ’50, la Sarmizegetusa Regia, i-au făcut pe arheologi să susțină că
anticii care au trăit pe actualul teritoriu al României, în cetățile izolate din
munți, aveau cunoștințe tehnice și științifice avansate pentru epoca lor,
cunoșteau scrisul și medicina.
Decebalvs per Scorilo, inscripția cea mai faimoasă a dacilor
Peste 100 de
inscripții de litere și simboluri, în general, grecești au fost descoperite în
blocurile de piatră rămase din cetățile dacice.
Arheologii le-au
considerat fie semne făcute de pietrari care au ridicat cetățile, fie litere
din numele unor regi sau cifre legate de calcule astronomice sau matematice.
Cele mai multe dintre inscripțiile antice conțineau unul – două simboluri,
astfel că semnificația lor nu a putut fi deslușită pe deplin.
Vasul Decebalvs per Scorilo. Sursa: vol. „Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei preromane”, 1996
În schimb, o
inscripție rămasă pe rămășițele un vas antic, aflat în Sarmizegetusa Regia, i-a
convins pe unii arheologi că dacii cunoșteau scrierea și o foloseau, cel puțin
în rândul elitelor.
Vasul provenit
din Sarmizegetusa Regia era înalt de un metru şi cu un diametru asemănător și
ar fi fost folosit ca obiect de cult, potrivit arheologilor. Pe fragmentele
descoperite din el erau ștanțate cuvintele „Decebalvs Per Scorilo“ (Decebal, fiul lui Scorilo), scrise cu
litere latine.
De-a lungul
timpului, vasul dacic, reconstituit şi aflat în prezent la Muzeul Naţional de
Istorie Bucureşti, a iscat numeroase controverse.
Primele informaţii despre
descoperirea unor fragmente ale acestuia provin de la începutul secolului al
XIX-lea – nota cercetătoarea Aurora Pețan. Atunci au avut loc primele săpături
sistematice la Sarmizegetusa Regia, iar procuratorul fiscal Paul Török, cel
care a cercetat ruinele fostului oraş antic unde localnicii au găsit mai multe
comori, a consemnat, într-un raport ulterior, descoperirea unui fragment
ceramic cu inscripţia „PER Sco Rilo“.
În 1954,
arheologii au cercetat aşezarea civilă din Sarmizegetusa Regia, iar pe una
dintre terase, omul de știință I.H. Crişan a găsit un fragment ceramic cu
ştampila DECEBALVS şi un al doilea, cu ştampila PER SCORILO. În anul următor au
fost scoase din pământ mai multe fragmente, care erau prinse între rădăcinile
unui fag, şi s-a constatat că aparţin unui vas de mari dimensiuni.
Inscripţia
vasului, în limba latină, a fost interpretată fie ca o indicaţie care arată cui
aparţine vasul şi cine l-a executat, sau o inscripţie în limba dacă, ce spune
că Decebal este fiul lui Scorilo. Ambele interpretări au provocat numeroase
controverse.
Cetăți dacice cu rețele de apă
Descoperirile mai
multor conducte, fântâni şi sisteme de captare a apei din cetăţile dacice
arătau, potrivit unor arheologi, că dacii aveau cunoștiințe tehnice avansate pe
care le foloseau în construcții și că acordau atenție igieniei.
Unele cetăţi dacice aveau rezervoare de apă potabilă, fie săpate în stâncă, fie
clădite din lemn sau din blocuri de piatră.
Ruinele unui canal de scurgere a apei. Fețele Albe. Foto: Daniel Guță
„Aşezarea acestor conducte de apă
nu răspundea numai cerinţelor igienei publice şi urbanisticii, ci şi unei nevoi
strategice. Pentru toate cetăţile dacice apa era marea problemă în caz de
asediu şi tocmai de aceea dacii s-au străduit să şi-o asigure din belşug”,
informa omul de ştiinţă Hadrian Daicoviciu
în volumul „Dacii” (1965).
Apa folosită în
aşezările din Munţii Șureanu era curăţată de impurităţi şi păstrată în
rezervoare ale căror rămăşiţe s-au păstrat până în prezent. În unele cetăţi,
apa purificată era apoi lăsată să curgă printre templele antice sau folosită în
fântâni publice.
„În Munţii
Orăştiei, în interiorul fiecărei cetăţi mai mari sau în imediata ei apropiere,
găsim câte o cisternă pentru apă, de dimensiuni variabile, construită din bârne
de lemn ori din piatră. Apa captată de la izvoarele bogate ale regiunii era
condusă prin ţevi de teracotă în interiorul cetăţilor sau pe terasele cu
locuinţe”, informa istoricul Ion Horaţiu Crişan, în volumul „Medicina în Dacia”
(Ed. Dacica, 2007).
Conductă de apă. Sursa: vol. „Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei preromane”, 1996
În Sarmizegetusa
Regia, la începutul anilor ´50, arheologii au scos la iveală pe una din
terasele capitalei dacilor, instalaţia unei captări şi filtrări a apei de
izvor.
Cum filtrau dacii apa de izvor
Potrivit omului
de ştiinţă Ion Horaţiu Crişan, un butoi uriaş de lemn, care s-a păstrat
datorită condiţiilor excepţionale de umiditate, era folosit pentru captarea
apei, adusă de la izvoarele din vecinătate prin două conducte de lut ars.
„În butoiul mare,
apa adusă de la cele două izvoare era filtrată cu ajutorul unui strat de
pietriş şi apoi al unuia de nisip. Din vas apa ieşea pe o a treia conductă,
situată mai jos decât cele două care aduceau apa. Ţevile conductei au fost
aşezate în jgheaburi construite din trunchiuri de brad scobite şi căptuşite cu
un strat gros de lut, de culoare cenuşiu-albăstruie. Conducta a putut fi
urmărită pe distanţă de aproximativ 30 de metri. Ea ducea apa de băut, captată de la izvoare
şi curăţită prin butoiul de decantare, la terasele cu locuinţe şi probabil la
incinta fortificată. Prin acest sistem deosebit de ingenios apa era eliberată
de orice impuritate şi foarte proprie, din punct de vedere igienic, pentru a fi
consumată”, scria arheologul, în volumul reeditat „Medicina în Dacia” (Ed.
Dacica, 2007).
Canal de apă pe sub Soarele de Andezit, la Sarmziegetusa Regia. Foto: Daniel Guță
Cucerirea
Sarmizegetusei Regia a fost posibilă, potrivit unor istorici, după ce romanii
au distrus conducta care alimenta cu apă aşezarea antică.
Trusa chirurgicală dacică de la Sarmizegetusa Regia
Dacii aveau
cunoștințe medicale avansate, arătau unii arheologi, după descoperirea singurei
truse medicale antice de pe teritoriul României.
Trusa chirurgicală dacică a
fost descoperită în anii ’50, tot la Sarmizegetusa Regia. Arheologul Ion Horaţiu Crişan a luat
parte la descoperire și a cercetat obiectele pe care aceasta le conținea,
oferind publicului, potrivit mărturiei sale, dovada cea mai elocventă a
existenţei unei chirurgii traumatologice la daci.
„Trusa
medicală am descoperit-o în 1954, cu ocazia dezvelirii uneia dintre terasele
Dealului Grădiştii, loc pe care era aşezat oraşul Sarmizegetusa, din vremea
regelui Decebal. Printre ruinele unei locuinţe distruse cu ocazia celui de-al
doilea război al lui Traian (105 – 106 d. Hr.) am descoperit resturile unei
casete de lemn cu mâner de fier. Caseta cuprindea: o pensetă de bronz, o lamă
de cuţit din fier cu apărători de bronz, o placă formată din cenuşă vulcanică
presată şi cinci mici borcănaşe de lut ars (pentru alifii)”, afirma Ion Horaţiu
Crişan, în volumul reeditat „Civilizaţia geto-dacilor” (Dacica, 2008).
Trusa chirurgicală. Schiță făcută de Ion Horațiu Crișan
Penseta
ar fi fost folosită, în opinia arheologului, pentru înlăturarea corpilor
străini şi a schijelor de oase din răni. Lama de cuţit din fier a fost
utilizată ca instrument chirurgical, ca bisturiu, susţinea autorul. Cenuşa
vulcanică era presărată pe răni, cu rol absorbant şi cicatrizant, informa Ion
Horaţiu Crişan.
Medicina
era practicată mai ales de preoţi, informa autorul, iar piesele de import ale
trusei medicale, arătau că dacii aveau legături strânse civilizaţiile mediteraneene
ale vremii.
„Ţinând
cont de inventarul trusei, putem presupune că ea aparţinea unui medic chirurg,
spre această interpretare ducând prezenţa în componenţa trusei a pensetei şi
bisturiului. Placa de cenuşă putea fi folosită la stoparea hemoragiilor şi
grăbirea cicatrizării rănilor, iar văscioarele puteau fi utilizate la păstrarea
unor substanţe necesare în tratarea unor afecţiuni”, informa cercetătoarea
Liliana Daniela Suciu, în lucrarea „Instrumentar medical şi farmaceutic în
Dacia Preromană”.
Trusa
descoperită conţinea atât piese de import (penseta și placa de cenuşă), cât şi
de origine locală (vasele ceramice). Ea data din secolul I d. Hr., fiind
descoperită într-o locuinţă care, ulterior, a fost incendiată în timpul
războaielor daco-romane.