Delegaţia mişcării afgane talibane a avut o întâlnire în Qatar cu reprezentanţi ai 16 ţări europene, cu care au discutat mai multe probleme umanitare, economice şi de altă natură relevante pentru Afganistan. O declaraţie în acest sens a fost publicată miercuri pe Twitter pe pagina Ministerului de Externe afgan.
„O delegaţie de rang înalt a Emiratului Islamic al Afganistanului (numele statului folosit de talbani) condusă de ministrul de externe, în guvernul interimar, Amir Khan Mottaki s-a întâlnit astăzi la Doha cu reprezentanţii a 16 ţări europene. În cadrul conversaţiei, s-a discutat despre situaţia umanitară şi economică din Afganistan, drepturile omului, <…> probleme de educaţie, salariile profesorilor şi schimbările pozitive recente din ţară”, se subliniază în text.
În plus, discuţiile au vizat îngheţarea a 7 miliarde de dolari din activele Băncii Centrale a Afganistanului în Statele Unite, decret care a fost semnat pe 11 februarie de către preşedintele american Joe Biden. Reprezentanţii talibanilor şi-au exprimat încă o dată dezacordul faţă de decizia Casei Albe.
Delegaţia talibană a sosit la Doha pe 13 februarie pentru discuţii. Talibanii au purtat deja consultări cu reprezentanţii Consiliului de Cooperare pentru Statele Arabe din Golful Persic, precum şi cu Uniunea Europeană.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: