Xi Jinping și Donald Trump încearcă să gestioneze relațiile între cele două state aflate în competiție/FOTO:HEPTA
Politica externă a președintelui american Donald Trump față de Taiwan și Ucraina urmează un tipar periculos: concilierea liderilor autoritari și folosirea argumentului geografic ca pretext convenabil pentru a evita apărarea aliaților tradiționali. Această imprevizibilitate strategică obligă state precum Coreea de Sud, Japonia, Polonia sau Australia să își reevalueze radical propriile capacități de apărare, provocând o fractură adâncă într-un sistem de alianțe unde angajamentele par să depindă acum doar de capriciile personale ale liderului de la Casa Albă, scrie kyivpost.com.
Revenit recent dintr-o vizită de stat la Beijing, Donald Trump a oferit o declarație sugestivă pentru postul de televiziune Fox News, afirmând că Taiwanul reprezintă „o problemă destul de dificilă”. Dincolo de retorica uzuală, liderul american și-a dezvăluit din nou viziunea: o politică externă ghidată de relații personale și instincte comerciale, în detrimentul strategiilor pe termen lung.
„Dacă privim șansele, China este o țară uriașă, extrem de puternică. Taiwanul este doar o insulă foarte mică”, a explicat Trump, apelând ulterior la argumentul distanței: insula se află la doar 95 de kilometri de China continentală, dar la peste 15.000 de kilometri de Statele Unite.
Mesajul transmis de la Washington este lipsit de echivoc: dimensiunea și distanța contează, iar Statele Unite nu ar trebui să își trimită soldații la jumătatea lumii pentru a proteja un teritoriu mic în fața unui vecin colosal.
Este o logică familiară. Donald Trump aplică exact același raționament în cazul Ucrainei, un stat aflat la aproximativ 8.046 de kilometri de Washington, la granița unei superputeri nucleare. Sintagma „nu este războiul nostru” – utilizată intens atât de Trump, cât și de secretarul de stat Marco Rubio – a devenit mantra actualei administrații americane. Presiunea exercitată asupra Kievului pentru a accepta termenii Moscovei și declarațiile publice conform cărora președintele Volodimir Zelenski „nu mai are cărți de jucat” indică o strategie clară: forțarea unui compromis în condițiile dictate de Vladimir Putin.
Concilierea ca doctrină geopolitică
În această paradigmă, geografia devine insurmontabilă doar atunci când se dorește pacificarea unui autocrat. Când liderul chinez Xi Jinping cere retragerea sprijinului american pentru Taiwan, distanța de 15.000 de kilometri devine brusc o barieră de netrecut. Argumentul distanței nu este un principiu de securitate, ci o scuză diplomatică menită să faciliteze tranzacții politice sau economice cu liderii de la Moscova și Beijing.
Această abordare tranzacțională generează însă întrebări legitime și extrem de incomode în cancelariile occidentale. Sunt angajamentele SUA dictate de interese de afaceri private, de vulnerabilități tactice sau pur și simplu de nevoia impulsivă a unui lider de a obține o victorie rapidă de politică externă după blocajele din Orientul Mijlociu? Faptul că dinamica securității globale a devenit un joc de ghicitori reprezintă adevărata vulnerabilitate a sistemului internațional.
Efectul de domino: Aliații își fac propriile calcule
Timp de șapte decenii, alianțele globale ale Americii s-au bazat pe un principiu simplu: predictibilitatea. Abandonarea unui singur aliat subminează credibilitatea întregului sistem. Astăzi, Moscova, Beijingul, Teheranul și Phenianul privesc spre Washington și trag aceeași concluzie: promisiunile americane sunt negociabile.
În consecință, restul lumii nu mai așteaptă deciziile Casei Albe.
Coreea de Sud, confruntată cu amenințarea nucleară de la Phenian, Seulul își majorează bugetul militar la niveluri record, întrebându-se ce valoare mai au garanțiile SUA dacă Taiwanul este abandonat.
În Japonia, discuțiile privind eliminarea limitărilor constituționale asupra armatei și chiar oportunitatea dezvoltării unui arsenal nuclear propriu au devenit teme principale de dezbatere politică la Tokyo.
Polonia, situată la doar 483 de kilometri de Federația Rusă, asistă la abandonarea unui aliat pe criterii de mărime și distanță. Deși a investit miliarde în tehnică militară NATO și americană, Polonia începe să privească tot mai serios către conceptul de descurajare nucleară europeană.
Iar Australia își intensifică parteneriatele regionale cu India și țările ASEAN, căutând soluții de rezervă în eventualitatea unei retrageri americane din regiune.
Un sistem fragil în fața deciziilor unipersonale
Dincolo de dosarele Taiwan și Ucraina, problema de fond este structurală. Instituțiile democratice americane – Congresul, instanțele, aparatul de securitate – par incapabile în acest moment să împiedice transformarea alianțelor de stat în active tranzacționale personale.
Fără o legislație strictă care să limiteze capacitatea unui președinte de a retrage unilateral SUA din tratate de apărare reciprocă și fără o consolidare urgentă a integrării militare între aliații din Asia și Europa, arhitectura globală de securitate riscă să se prăbușească. Slăbiciunea expusă de actualul lider de la Casa Albă avertizează asupra unui scenariu sumbru: o lume guvernată exclusiv de forță și proximitate geografică, în care valorile democratice devin monedă de schimb.
