Home ȘtiriCursa pentru mâna bionică. Cum încearcă China să rezolve cea mai mare provocare din robotică VIDEO

Cursa pentru mâna bionică. Cum încearcă China să rezolve cea mai mare provocare din robotică VIDEO

Robot umanoid chinezesc FOTO:X@izhejiang

Miza dezvoltării inteligenței artificiale integrate în obiecte fizice s-a mutat pe crearea unor mâini robotice cu dexteritate ridicată. Obiectivul este transformarea roboților umanoizi din simple atracții de divertisment în produse cu adevărat utile.

Mâna umană, o structură complexă, flexibilă și extrem de bogată în terminații nervoase, rămâne cel mai greu de replicat instrument din istoria ingineriei. Sarcini pe care oamenii le execută reflex, cum ar fi legarea șireturilor sau încheierea nasturilor, necesită de fapt instrucțiuni neurologice extrem de sofisticate și o coordonare de precizie milimetrică.

În prezent, pe fondul avansului tehnologic global, o serie de start-up-uri din China pariază că sunt aproape de a depăși acest ultim și cel mai dificil obstacol din robotică, beneficiind de infrastructura masivă de producție a țării și de sprijinul puternic al Beijingului, scrie The Guardian.

De la divertisment la pilon economic

Interesul publicului larg din China pentru robotică a explodat după ce o trupă de umanoizi dezvoltați de compania Unitree a dansat pe scenă în cadrul Galei de Anul Nou. Dincolo de spectacol, liderii politici și din tehnologie chinezi văd în robotică soluția pentru menținerea potențialului economic al țării, în contextul unei forțe de muncă îmbătrânite și în scădere.

Guvernul de la Beijing a inclus roboții cu inteligență integrată în planurile naționale de dezvoltare, publicațiile oficiale estimând că acest sector va deschide piețe de mii de miliarde de yuani.

Cu toate acestea, utilitatea practică a umanoizilor rămâne redusă în prezent. Un raport al Federației Internaționale de Robotică sublinia că versiunile cu adevărat multifuncționale sunt încă departe. Motivul principal este lipsa unor mâini capabile. Inclusiv Elon Musk, a cărui companie dezvoltă umanoidul Optimus, recunoștea că realizarea mâinilor reprezintă „cea mai mare parte a dificultății de inginerie a întregului robot”.

De 100 de ori mai dificil decât restul corpului

Zhou Yong, fondatorul LinkerBot, una dintre principalele companii chineze specializate în această nișă, explică amploarea provocării:

„Să creezi o mână robotică este de o sută de ori mai dificil decât să faci un umanoid. Dexteritatea sa este de 10 ori mai mare decât a altor părți ale corpului, însă volumul ei reprezintă doar o zecime.”

LinkerBot produce în prezent aproximativ 5.000 de mâini robotice pe lună. Printre obiectivele companiei se numără și reducerea drastică a costurilor pentru protezele destinate persoanelor cu amputații, de la zeci de mii de dolari la doar 1.000 de dolari per unitate.

Pe partea de hardware, companiile chineze au un avantaj competitiv major datorită lanțului de aprovizionare dezvoltat deja de industria vehiculelor electrice, capabil să livreze de la baterii litiu-ion până la motoare miniaturizate la prețuri reduse. Pan Yunzhe, fondatorul Wuji Technology, o companie din Shenzhen, explică faptul că disponibilitatea componentelor l-a determinat să își deschidă afacerea în China, și nu în SUA, unde își finalizase studiile.

Provocarea software: cum înveți un robot să „simtă”

Dacă problemele de hardware încep să fie rezolvate, marea provocare rămâne software-ul. „Să le controlezi, asta este o cu totul altă poveste. Nimeni nu știe încă exact cum să facă asta”, afirmă Nathan Lepora, profesor de robotică și AI la Universitatea din Bristol.

Spre deosebire de modelele lingvistice mari (LLM), care pot fi antrenate folosind cantitatea uriașă de text disponibilă pe internet, datele necesare pentru modelele spațiale 3D sunt extrem de rare. Pentru a colecta aceste date, cercetătorii folosesc senzori purtați de oameni în viața de zi cu zi.

Compania Wuji a dezvoltat o mănușă specială, plină de senzori, care înregistrează mișcările umane, dar și informații subtile despre presiune și atingere. Aceste date sunt esențiale pentru ca un robot să poată executa sarcini delicate, cum ar fi spargerea unui ou de marginea tigăii fără a-l zdrobi în mână.

Piața de profil din China crește accelerat: industria mâinilor robotice de înaltă dexteritate a depășit valoarea de 50 de miliarde de yuani (aproximativ 7,4 miliarde de dolari). Miza finală a acestor antreprenori este ca, odată ce problema controlului fin va fi rezolvată, roboții să poată deveni asistenți casnici compleți și autonomi.

SURSA

Citește și ...

Lasă un comentariu