162 citiri
Naționala României joacă la Euro 2024 FOTO X
Naţionala României a fost învinsă de selecţionata Belgiei cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Cologne Stadium din Koln, în Grupa E a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.
Belgia a câştigat meritat, prin golurile marcate de Youri Tielemans (2) şi Kevin De Bruyne (80).
Cu acest rezultat şi după victoria Ucrainei în faţa Slovaciei (2-1), toate cele trei echipe din grupă au câte trei puncte şi totul se va decide în ultima etapă, pe 26 iunie, când vor avea loc meciurile Slovacia – România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19:00). România este încă lider, cu 3-2 la golaveraj (urmată de Belgia, cu 2-1).
Cu o victorie contra Slovaciei, România e matematic în optimi, iar un rezultat de egalitate ne garantează calificarea în proporție de peste 90 la sută.
Există însă și posibilitatea ca România să intre în optimi chiar dacă pierde cu Slovacia, la o diferență de scor cât mai mică, cu condiția ca Belgia să învingă Ucraina.
În acest caz, România se va clasa pe locul 3, peste Ucraina, și va intra cu 3 puncte în ierarhia locurilor trei din cele șase grupe, în condițiile în care mai departe merg primele patru naționale. După cum arată în prezent clasamentele, nu-i exclus ca 3 puncte să fie suficiente pentru calificare.