Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii și sora sa mai mică, Prințesa Maria Chiara, au aderat la Ordinul de Malta în cadrul unei ceremonii de învestitură prezidate de Marele Maestru al ordinului. În prezența părinților lor, Ducele și Ducesa de Castro, cele două tinere s-au angajat să facă un pas înainte în activitățile lor caritabile. Ordinul de Malta a ajuns în atenția publicului din România deoarece în casa lui Călin Georgescu, în timpul perchezițiilor, au fost găsite documente care i-ar fi atestat calitatea de membru, doar că acele documente făceau referire la ordin fals, care doar imita Ordinul de Malta.
În această săptămână, Familia Regală a celor Două Sicilii a revenit la Palatul Magistral al Ordinului Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta. Ultima lor vizită avusese loc în septembrie 2022, când Prințul Carlo, Duce de Castro, Marele Maestru al Ordinului Militar Sacru Constantinian al Sfântului Gheorghe, i-a înmânat colanul Ordinului lui Fra’ John T. Dunlap, Marele Maestru al Ordinului de Malta (care, la acea vreme, deținea funcția de Locotenent al Marelui Maestru), scrie histoiresroyales.fr.
Patru ani mai târziu, a venit rândul celui de-al 81-lea Mare Maestru să înmâneze însemnele.
Fra’ John T. Dunlap a prezidat ceremoniile solemne de învestitură pentru Prințesa Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii și Prințesa Maria Chiara de Bourbon-Două Sicilii.
Cele două tinere, în vârstă de 23, respectiv 21 de ani, au fost primite în Ordin ca Doamne de Onoare și Devoțiune. Aceasta este una dintre categoriile din cadrul Clasei a Treia a Ordinului, formată din membri laici care trăiesc conform principiilor Bisericii Catolice.
Prințesa Maria Carolina este deja implicată în anumite activități ale Ordinului de Malta. În mod special, ea este membră a comitetului de tineret pentru Bal de Berne (Balul de la Berna), un eveniment organizat de Serviciul Ospitalier al Ordinului de Malta din Elveția (SHOMS).
De asemenea, ea se implică în activitățile caritabile ale ordinelor dinastice ale Casei de Bourbon-Două Sicilii, care oferă ajutor persoanelor nevoiașe și sprijină inițiative în domenii precum sănătatea și educația.
Acesta este un moment deosebit de important pentru Maria Carolina, Ducesă de Calabria și Palermo, și pentru Maria Chiara, Ducesă de Noto și Capri, întrucât ele se alătură unui ordin distinct de cele aflate sub patronajul tatălui lor, Ducele de Castro.
În calitate de Șef al Casei de Bourbon-Două Sicilii, Ducele de Castro deține funcția de Mare Maestru al ordinelor dinastice ale familiei. Ordinul Constantinian al Sfântului Gheorghe și Ordinul de Malta urmăresc misiuni caritabile similare și împărtășesc aceleași valori creștine.
Ceremonia a avut loc în prezența Ducelui și a Ducesei de Castro, precum și a Prințesei Beatrice, mătușa celor două prințese. Prințesa Beatrice de Bourbon-Două Sicilii, Mare Prefect al Ordinului Constantinian al Sfântului Gheorghe, a fost, de asemenea, onorată în cadrul evenimentului. Având o activitate îndelungată în cadrul Ordinului de Malta, ea a fost ridicată la rangul de Doamnă Mare Cruce de Onoare și Devoțiune.
Ordinul de Malta este un ordin catolic care, în prezent, se concentrează în principal pe misiunea sa caritabilă. Această organizație umanitară internațională își desfășoară activitatea în spiritul tradițiilor creștine și în continuitate cu propria sa istorie.
Ordinul Ospitalierilor Sfântului Ioan din Ierusalim a fost înființat în anul 1113, printr-o bulă papală, cu scopul de a îngriji pelerinii din Țara Sfântă. După expulzarea cruciaților din Ierusalim, Ospitalierii s-au refugiat în Cipru, în 1291, iar ulterior în Rodos.
Aceștia au fost alungați din Rodos de către turci în 1521, găsindu-și în cele din urmă refugiu în Malta. În anul 1530, Carol al V-lea a acordat Ordinului suveranitatea asupra insulei Malta. Marele Maestru al Ordinului a rămas suveran al Maltei până la cucerirea insulei de către Napoleon Bonaparte, în 1798.
De atunci, Ordinul nu mai deține un teritoriu propriu, beneficiind însă de privilegii de extrateritorialitate la sediul său din Roma. Ordinul de Malta întreține relații diplomatice bilaterale cu 112 state și deține statutul de observator permanent pe lângă Organizația Națiunilor Unite.
Posibilă viitoare Primă Doamnă a Franței
Prințesa italiană Maria Carolina de Bourbon-Două Sicilii este într-o relație cu
Jordan Bardella, politicianul de extremă dreapta care aspiră la președinția Franței.
Cuplul și-a confirmat relația în luna iunie, când au participat împreună la Marele Premiu de Formula 1 din Monaco. Cei doi au fost văzuți în loja VIP făcându-și selfie-uri, schimbând priviri pline de subînțeles și îmbrățișându-se.
Deși zvonurile despre o poveste de dragoste existau încă de la începutul anului, lucrurile s-au intensificat în aprilie, când revista Paris Match a publicat fotografii cu cei doi în ipostaze tandre, în timpul unei excursii romantice în Corsica.
Jordan, președintele partidului Rassemblement National (RN) și considerat „moștenitorul politic” al lui Marine Le Pen, a evitat constant întrebările din interviuri pe această temă, afirmând că viața sa privată reprezintă „ultimul său spațiu de libertate”.
Bardella ar putea candida la președinția Franței după ce instanța a decis că liderul istoric al partidului, Marine Le Pen, este ineligibilă din cauza unei condamnări pentru deturnarea fondurilor Parlamentului European. Le Pen declara însă, în iulie, că nu renunță la candidatură, deși unii experți consideră că Bardella ar fi un candidat mai potrivit.
Sondajele indică faptul că oricare dintre cei doi candidați ai RN ar avea șanse mari de câștig.
Comentatorii din presă au remarcat că este important pentru Bardella să intre în campania prezidențială având claritate în privința vieții sale personale și a persoanei care l-ar putea însoți la Palatul Élysée în calitate de Primă Doamnă.
De asemenea, s-a sugerat că RN ar putea dori să prevină din timp eventualele nemulțumiri în rândul alegătorilor cu venituri mici, cauzate de legătura liderului lor cu o aristocrată extrem de bogată.
Maria Carolina – al cărei titlu nu are nicio valoare juridică în Republica Italiană – este o descendentă îndepărtată a „Regelui Soare” al Franței, Ludovic al XIV-lea. Potrivit site-ului său oficial, a crescut la Roma, Monte Carlo și Paris și este în prezent „implicată activ în inițiative culturale, sociale și umanitare care reflectă moștenirea și valorile familiei sale. De asemenea, participă la proiecte creative și filantropice alături de sora sa, Prințesa Maria Chiara”.
Vorbește șase limbi, are peste 350.000 de urmăritori pe rețelele de socializare și manifestă un interes viu pentru lumea modei.
Întrucât tatăl ei a abolit așa-numita lege salică, care permitea doar moștenitorilor de sex masculin să succeadă la tron , ea urmează să devină viitorul cap al casei sale regale.