Cum ar putea fi redusă risipa alimentară în România. „Produsele vor fi vândute cu reduceri de minimum 70%”

Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș, propune un proiect care va contribui mult la reducerea risipei alimentare, în condițiile în care România aruncă anual 2,5 milioane de tone de alimente.

Alimentele aflate aproape de expirare vor fi distribuite la preț foarte mic FOTO Denis Grigorescu

Alimentele aflate aproape de expirare vor fi distribuite la preț foarte mic FOTO Denis Grigorescu

Astfel,
produsele alimentare din supermarketuri aflate aproape de expirare ar
putea ajunge la spitale, orfelinate și cămine de bătrâni.

Ideea încheierii unor
protocoale semnate cu supermarketurile din Argeș prin care produsele
alimentare care sunt aproape de expirare să ajungă la instituții
sau familii în nevoie a apărut la o întâlnire a șefului
Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Argeș, Sorin Sorescu, cu Ionuț Gheorghe, directorul Casei de
Asigurări de Sănătate din județ. Acesta a întrebat cum ar putea
proceda pentru a prelua alimente de la marii retaileri și să le
dirijeze către spitale, orfelinate și cămine de bătrâni. Măsura
ar ajuta și supermarketurile, care cheltuie lunar sume importante
pentru incinerarea alimentelor aflate aproape de expirare și care nu
mai pot fi comercializate.

Ulterior, Sorin Sorescu a
analizat rapoartele privind cantitățile mari de alimente ce ajung
la incinerare. Lunar, în Argeș sunt incinerate, în medie, 11-12
tone de alimente care nu mai pot fi comercializate, iar costurile de
incinerare pentru un retailer sunt de 1,5 – 2 lei per kilogram.

Un alt pas în acest
proiect ambițios de reducere a risipei alimentare a fost invitația
adresată DSVSA Argeș de către Universitatea din Pitești pentru a
fi partener într-un proiect cu fonduri europene vizând analiza
fenomenului risipei alimentare la nivelul gospodăriilor din Argeș.
Acest proiect special va începe în 2023 și va avea ca efecte,
printre altele, realizarea unui manual de bune practici și educarea
cetățenilor pentru a reduce risipa alimentară.

Analizate
înainte și vândute cu reduceri de minimum 70%

Săptămâna trecută,
Sorin Sorescu s-a întâlnit cu reprezentanții din Argeș ai marilor
retaileri pentru a analiza fenomenul risipei alimentare și cum ajung
cantități mari de alimente să fie neutralizate în incineratoare.
În perioada următoare se vor găsi soluții pentru ca retailerii să
distribuie la un preț foarte mic, având protocoale ca suport legal,
alimentele aflate aproape de expirare către spitale, orfelinate,
cămine de bătrâni și alte unități.

Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș, inițiatorul proiectului FOTO Denis Grigorescu

Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș, inițiatorul proiectului FOTO Denis Grigorescu

„E important și ca
produsele să fi fost păstrate cum trebuie pe durata expunerii la
rafturi. Produsele vor putea fi distribuite doar după ce vor fi
analizate de către un medic veterinar și vor fi vândute cu
reduceri de minimum 70%. Sunt convins că proiectul va prinde contur
anul viitor. Reprezentanții marilor retaileri sunt foarte încântați
și deschiși pentru acest proiect. Pe măsură ce vom găsi mai
multe soluții, vom organiza o întâlnire extinsă”
, spune Sorin
Sorescu.

Proiectul de reducere a
risipei alimentare are șanse mari ca nu peste mult timp să prindă
și forma unei legi. În acest sens, Sorin Sorescu a avut deja o
discuție preliminară cu Alina Gorghiu, președintele Senatului,
care a apreciat acest proiect fezabil și l-a asigurat de tot
sprijinul pe director.

Va fi analizată anul
viitor și găsirea unei soluții în cazul alimentelor aflate în
termenul de valabilitate, dar care au ambalajele deteriorate.

România are ca scop
reducerea risipei alimentare la jumătate, până în 2030. Aceasta
vine în momentul în care inflația a ajuns la valori foarte mari,
iar experții vorbesc de o criză alimentară mondială iminentă.

„În România se aruncă
multe alimente. Și în mod clar sunt și se pot găsi soluții
pentru reducerea risipei alimentare”
, mai precizează Sorin
Sorescu.

Țara noastră risipește
anual 2,5 milioane de tone de alimente, ceea ce înseamnă că
fiecare român aruncă la gunoi, în medie, peste 100 de kilograme de
mâncare în fiecare an.

SURSA