”Credem că suntem într-un regres democratic, că avem o militarizare a statului. Premierul Ciucă are foarte multe explicaţii de dat”

0 citiri

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, a declarat că rolul USR este de a asigura opoziţia şi, ca partid de opoziţie, atrage atenţia că guvernarea PNL-PSD este una „militaro-socialistă”, că avem „o militarizare a statului”, în care jurnaliştii se simt ameninţaţi. Drulă a afirmat că premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Interne, Lucian Bode, au de dat unele explicaţii în acest sens.

„În Parlament suntem în opoziţie, asta înseamnă că pe de-o parte corectăm unele proiecte sau atragem atenţia asupra a ceea ce nu se întâmplă în regulă pentru că acesta este un rol important al opoziţiei într-o democraţie.

Şi nu se întâmplă în regulă această guvernare, care este şi care nu face ceea ce trebuie pe partea de economie, dar şi pe partea de democraţie. Credem că suntem într-un regres democratic, că avem o militarizare a statului. Eu am numit această guvernare PNL-PSD, o guvernare militaro-socialistă. Către asta pare că ne îndreptăm. Adică o guvernare de tip iliberal. Scade libertatea presei, sunt jurnalişti ameninţaţi”, a declarat Cătălin Drulă, vineri seară, la Digi 24.

Liderul interimar al USR a dat drept exemplu cazul jurnalistei Emilia Şercan.

„Noi săptămâna aceasta am organizat în Parlament, la comisia pentru mass-media, o audiere a unor jurnalişti de investigaţie, în principal Emilia Şercan, cea care a dezvăluit plagiatul premierului Ciucă şi care a avut o operaţiune de tip kompromat la adresa vieţii personale cu implicarea instituţiilor statului, pentru că nişte materiale care existau doar la poliţistul de caz au ajuns în scurt timp publice, cu alţi jurnalişti de investigaţie care ne-au spus că au început să le fie frică când pornesc motorul maşinii. Din păcate, partidele au lipsit de la această audiere, USR a fost singurul prezent”, a afirmat Drulă.

Cătălin Drulă a adăugat că premierul şi ministrul de Interne au de dat unele explicaţii.

„Primul pas este această operaţiune de kompromat, această atitudine a instituţiilor statului care întorc capul de la eea ce se întâmplă şi premierul Ciucă are foarte multe explicaţii de dat, la fel ca secundul său Lucian Bode”, a declarat Drulă.

SURSA