Comitetul şefilor de stat major sud-coreean a declarat că Phenianul a lansat două rachete presupuse balistice spre mare de la Hamhung în largul coastei de est, conform Reuters, citat de Agerpres. Potrivit oficialilor sud-coreeni, rachetele au zburat aproximativ 190 de kilometri şi s-au prăbuşit în Marea de Est, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei. Rezoluţiile ONU interzic Coreei de Nord, o putere nucleară autodeclarată, să testeze rachete balistice, dintre care unele tipuri sunt capabile să poarte focoase nucleare.
Marţi, Nordul a tras două rachete presupuse a fi fost de croazieră, potrivit Coreei de Sud. Spre deosebire de rachetele balistice, cele de croazieră au propria propulsie permanentă. Ele nu sunt supuse sancţiunilor. Coreea de Nord şi-a atras critici din partea Statelor Unite, Coreei de Sud şi Japoniei pentru testele de rachete din acest an.
Potrivit Phenianului, testarea sa a inclus rachete hipersonice. Armele hipersonice sunt greu de interceptat din cauza vitezei lor ridicate şi manevrabilităţii.
Citiţi şi: Minţile din spatele rachetelor nord-coreene: Cine sunt misterioşii dezvoltatori ai programelor militare ale regimului Kim
Unii observatori afirmă că Coreea de Nord încearcă să-şi demonstreze puterea militară, precum şi dezvoltarea tehnologiei sale de rachete.
Potrivit analiştilor, ultimele rachete lansate se numără printre cele mai multe trase vreodată de Coreea de Nord într-o lună, în timp ce Phenianul a început anul 2022 afişând o gamă ameţitoare de arme noi şi operaţionale. Ţara este supusă unor sancţiuni dure, inclusiv din partea Consiliul de Securitate al ONU.
După ce SUA au impus recent noi sancţiuni, Phenianul a sugerat că ar putea relua testarea bombelor nucleare şi a rachetelor intercontinentale.
Dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un, a declarat, la sfârşitul anului 2019, că el nu mai consideră ţara legată de un moratoriu de testare autoimpus. Aceasta a intervenit după ce negocierile cu SUA cu privire la programul nuclear al Coreei de Nord s-au blocat.
Luna aceasta, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a decis să impună noi sancţiuni, inclusiv măsuri punitive împotriva a cinci nord-coreeni acuzaţi că au procurat bunuri pentru arme de distrugere în masă şi programele de rachete ale ţării lor.
Vă mai recomandăm:
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: