Conducerea Complexului Multifuncțional Caraiman, trimisă în judecată

Procurorii DNA au trimis în judecată mai mulți membri ai conducerii Complexului Multifuncțional Caraiman pentru falsificarea unor concursuri de achiziții publice. Potrivit rechizitoriului, prejudiciul cauzat se ridică la peste 17 milioane de lei. 

FOTO Arhivă

FOTO Arhivă

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

GOMES IULIANA-LIVIA, la data faptelor Director executiv al Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),

– fals intelectual,

– complicitate la fals intelectual (11 infracțiuni),

GHIȚĂ MONICA, la data faptelor șef Serviciu Achiziții Publice, Relații cu Mass Media, Secretariat, respectiv șef Serviciu Achiziții Publice – Investiții, Urmărire Contracte din cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),

– fals intelectual (11 infracțiuni),

APOSTOL LAURA NICOLETA, la data faptelor și în prezent consilier superior în cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căreia s-a reținut comiterea a 6 infracțiuni de fals intelectual,

MĂRĂȘESCU CONSTANTIN, la data faptelor și în prezent consilier juridic în cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– fals intelectual (4 infracțiuni),

– complicitate la fals intelectual (2 infracțiuni),

Persoană fizică, administrator în drept al S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L. și administrator în fapt al S.C. ALIAS PRIME S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),

– fals în înscrisuri sub semnătură privată,

– complicitate la fals intelectual,

– uz de fals,

– fals în declarații (2 infracțiuni),

– spălare a banilor în formă continuată și

– spălare a banilor,

S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L. în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),

– complicitate la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată și

S.C. ALIAS PRIME S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de spălare a banilor”.

Fraudarea a două concursuri de achiziții publice 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, „în perioada 2019 – 2020, inculpata Gomes Iuliana Livia, în calitate de Director executiv al Complexului Multifuncțional Caraiman, beneficiind de ajutorul inculpatei Ghiță Monica, în calitate de șef Serviciu Achiziții Publice în cadrul aceluiași Complex, ar fi dispus și coordonat derularea formală a două proceduri de achiziții publice, în urma cărora contractele de achiziție ar fi fost câștigate în mod nelegal de către SC Minimed Solutions SRL și administratorul acesteia”.

Procurorii au mai arătat că cele două contracte ce ar fi fost atribuite în mod nelegal priveau „Sistemul integrat de telemedicină” (achiziția de holtere EKG 12 canale, EKG 3 canale, achiziția de software dispecerat ambulanță), respectiv „Extinderea Sistemului integrat de telemedicină” (achiziția a 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum și a 2 servere).

Referitor la primul dintre cele două contracte, procurorii au mai arătat că „întreaga procedură de achiziție publică fiind fraudată, deoarece documentația tehnică ar fi fost întocmită cu participarea indirectă a viitorului câștigător al procedurii, acesta furnizând specificațiile tehnice ale Sistemului, care aveau caractere ce restricționau concurența și care ar fi fost folosite, inițial, în întocmirea Referatului de necesitate, iar, ulterior, preluate în documentația de atribuire și în contractul de achiziții publice, sub formă de anexe”.

Mai mult, „pentru a se stabili valoarea estimată a acestei achiziții publice ar fi fost mimată o procedură de Consultare a pieței la care unic ofertant de preț ar fi fost S.C. ALIAS PRIME S.R.L. (al cărei administrator în fapt ar fi tot inculpatul persoană fizică), aceasta fiind folosită ca societate paravan de către același inculpat persoană fizică, administrator al S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L”.

În cazul celui de-al doilea contract, „Complexul Multifuncțional Caraiman ar fi trebuit să achiziționeze 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum și 2 servere, sub pretextul răspândirii la nivel național a infecției cu noul virus SARS-COV-2, în ciuda faptului că nu exista o documentație medicală, atestată de specialiști, care să ateste faptul că aceste holtere pot confirma sau nu suspiciunea de infectare cu virusul SARS-COV-2, așa cum în mod fals s-ar fi precizat în Referatul de necesitate al procedurii”, au mai arătat anchetatorii. 

De asemenea, rechizitoriul mai arată că „pentru a favoriza din nou S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L., Complexul Multifuncțional Caraiman, prin directorul său executiv, ar fi inițiat o procedură de negociere cu nerespectarea condițiilor prevăzute în Legea achizițiilor publice și ar fi organizat o procedură de „negociere fără publicare prealabilă” „fulger” (finalizată în termen de 7 zile de la declanșarea procedurii de licitație)”.

Prejudiciu de peste 17 milioane de lei

„La comiterea faptelor, inculpata Gomes Iuliana Livia ar fi beneficiat și de ajutorul inculpaților Ghiță Monica, Apostol Laura Nicoleta și Mărășescu Constantin, care ar fi întocmit referatele de necesitate, caracteristicile tehnice ale Sistemului Integrat Telemedicină, caietele de sarcini, Strategia de contractare, Planul anual al achizițiilor, diferite rapoarte și procese verbale etc”, a mai arătat DNA.

Potrivit sursei citate, din probele administrate a reieșit că prejudiciul total cauzat Complexului Multifuncțional Caraiman este de 17.205.091,34 lei.

Instituția medicală Complexul Multifuncțional Caraiman este în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1, fiind finanțată de la bugetul local.

SURSA