Abha, cu Ciprian Tătărușanu (37 de ani) titular, a pierdut
deplasarea cu Al Ittihad, scor 4-2, în etapa a 13-a din prima ligă a Arabiei
Saudite. Karim Benzema a fost MVP-ul partidei, marcând un hattrick și oferind o
pasă decisivă.
Francezul a deschis scorul în minutul 38, învingându-l pe
portarul român dintr-o lovitură de la 11 metri. Karl Toko Ekambi a egalat la
scurt timp de la reluare, după care și-a intrat iar în scenă Benzema. Prima dată cu
o pasă de gol pentru Igor Coronado (54), apoi cu alte două reușite, în minutele
67 și 69. Ciprian Tătărușanu nu a avut vină la niciun gol, fiind lăsat descoperit
de coechipierii săi. Rezultatul final a fost stabilit de Fahad Jumayah, în
minutul 85.
Tătărușanu nu i-a făcut față lui Benzema. Foto Facebook Abha Club
Ajuns în această vară la Abha, ”Tătă” a devenit titular la
noua sa formație. Integralist și în meciul cu Al Ittihad, portarul român a
primit nota 6,5 din partea publicației de specialitate SofaScore, chiar dacă a
încasat 4 goluri. Cel mai mare calificativ a fost obținut de Kariim Benzema,
care a primit nota 10 din partea specialiștilor.
Din momentul în care a sosit la Abha, Ciprian Tătărușanu a luat
24 de goluri în cele 12 meciuri jucate în Arabia Saudită. Formația sa ocupă
locul 13 în clasament și are 13 puncte acumulate.